City – Break – Paris

Franta este o tara a marilor contraste, oferind o varietate nesfarsita de destinatii turistice, o mare diversitate geografica, gastronomica si climatica, pe langa bogata mostenire culturala. Astfel, devine mai usor de inteles de ce francezii isi fac vacantele acasa si isi numesc cu mandrie tara La Belle France.

Clima: temperat-oceanica in V cu precipitatii bogate; spre E, o data cu cresterea altitudinii, clima devine temperat-continentala; pe tarmul Mediteranei clima este mediteraneana, cu veri uscate, fierbinti si ierni blande, ploioase. Primavara ofera cel mai bun timp pentru vizite. Temperaturile sunt bune si in sezonul de toamna desi zilele scurte inseamana soare mai putin iar frigul apare spre sfarsitul sezonului chiar de-a lungul Coastei de Azur. Iarna inseamna schi in Muntii Alpi si Pirinei, iar vacanta scolara de Craciun aduce multi copii in zona. De la jumatatea lunii iulie pana la sfarsitul lunii august cei mai multi locuitori ai oraselor isi iau concediul anual la mare sau la munte si aproape jumatate din orase sunt pustii . La fel se intampla in lunile februarie si martie.

Paris – capitala Frantei, numit si Orasul Iubirii sau Orasul Luminii sau Capitala Modei este unul din cele mai diverse, trepidante, romantice si frumoasele orase din lume. Monumentele arhitectonice si atmosfera generala a “orasului iubirii” transforma capitala Frantei in cea mai vizitata metropola din lume, destinatia aleasa de foarte multi turisti. Parisul inca mai este ce a fost intotdeauna: capitala “par excelence”. Dintre obiectivele turistice amintim: Muzeul Luvru – este printre cele mai cunoscute muzee din lume, Turnul Eiffel – este simbolul Frantei cel mai raspandit la nivel mondial, Arcul de Triumf este situat in Place de l Etoile, la intersectia mai multor bulevarde, Montmartre, Champs Elysees – este una dintre cele mai faimoase strazi din lume, datorita cinematografelor, cafenelelor si magazinelor de lux, care se gasesc de-a lungul ei, centrul Pompidou – situat in vechiul cartier Beaubourg a marcat arhitectura anilor 1970 cu aspectul sau high-tech, Muzeul d Orsay, Sainte Chapelle, Catedrala Notre-Dame – nu este numai simbolul capitalei ci si al Frantei, deopotriva, Place de la Concorde – cea mai mare piata a Parisului, este situata de-a lungul Senei, intre Gradinile Tuilerie si Champs-Elysee, Domul Invalizilor este a doua cladire ca inaltime din Paris dupa Turnul Eiffel, Moulin Rouge, Piata Bastiliei, Palatul Garnier – este cel de-al treisprezecelea teatru al Operei din Paris,Opera Paris, Sorbona, Biserica de la Madeleine, Gradina Palatului Regal, Gradina Luxemburg – unul din cele mai ample si mai frumoase parcuri pariziene, Gradina Plantelor, Parcul Monceau, Parcul Buttes Chaumont si Parcul Monceau, Padurea Vincennes, Parcul Villette, Piata Vendome,Piata Concorde, Palatul Regal, Marele Palat, Disneyland etc. Marsilia este al doilea cel mai mare oras din Franta, fiind un oras de arta si istorie. Atractii Marsilia Principalele atractii: Biserica Notre-Dame de la Garde, Catedrala de la Major, Biserica Sacre-Coeur, Biserica Notre-Dame din Mont, Biserica Reformata din Canebiere, Vechiul Port, Inchisoarea Baumettes, Muzeul Vieille Charite, Palatul Longchamp, Palatul Pharo, Casa Diamantelor, Hotelul Cabre, Hotel Dieu, Hotel Noailles, Gara Saint Charles, Piata Castellane, Parcul Chanot, Spitalul Saint-Joseph, Vallon des Auffes, Parcul Secolului 26, Parcul Borely, Gradina Vestiges, Parcul Bruyeres, Insulele Frioul, Masivul Marseilleveyre, Plaja Prado.

Lyon este un oras in Franta situat la confluenta fluviului Rhone cu raul Saone. Orasul conserva un important patrimoniu cultural, de la vestigii din epoca romana pana la constructii din secolul XX. Partea cea mai valoroasa a orasului, si anume cartierul Vieux Lyon, colina Fourviere, colina Croix-Rousse, cu o suprafata de 500 hectare, face parte din Patrimoniul Cultural al Umanitatii al UNESCO, din 1998. Cateva nume poarta renumele orasului in toata lumea: Antoine de St. Exupery, autorul “Micului Print”, Fratii Lumiere – inventatorii cinematografului, Rabelais – autorul lui Gargantua si Pantagruel, Urbea medievala “Vieux-Lyon” si bijuteriile sale arhitecturale (Hotel Bullioud, Paterin, Gadagne, Galeria Philibert Delorme, Turnul Rozelor), insolitele “traboules” – pasaje secrete din timpul Rezistentei, Catedrala de pe Colina Fourviere, Catedrala St. Jean.

Renumite sunt castelele de pe Valea Loirei (cel mai lung fluviu al Frantei): Blois, Chambord, Chenonceaux etc, orasele Tours, Villandry, Chinon, Saumur.

Tours – cel mai mare oras din Valea Loarei, este un important centru industrial, dar si turistic. Se remarca prin frumoasele sale casute medievale.

Villandry Castelul de la Villandry, situat in apropierea raului Cher, este renumit mai ales pentru superbele sale gradini datand din secolul al XVI-lea, cele mai reprezentative din tara pentru stilul renascentist francez.

Chinon este un oras stravechi, construit in jurul albiei raului Vienne, al carui aer medieval s-a conservat excelent in special in centru, unde stradutele vechi si inguste sunt strajuite de case acoperite cu panouri din lemn, ridicate acum cateva sute bune de ani.

Oraselul Saumur este deosebit de prosper, traind in prezent, in ciuda aerului sau istoric. Important centru agricol al regiunii, acesta adaposteste o celebra scoala de calarie, cateva podgorii si, evident, un castel.

HOTELURI

All Seasons Asnieres 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Best Western 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Eurohotel Sovereign Saint Denis 2 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Ibis Porte D'Orleans 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Lecourbe 2 *

————    Rezerva Acum    ————




City Break – Praga

Varful de sezon si cel mai bun timp pentru vizite este in perioada mai-septembrie cand vremea este placuta. Multe muzee, galerii, castele sunt deschise in aceasta perioada. Lunile aprilie si octombrie sunt reci, dar vei beneficia de mai putina aglomeratie si de preturi mai mici la cazare. Hostelurile in iulie si august sunt ocupate cu studenti mai ales in Praga. Iarna te vei bucura sa vezi totul acoperit de zapada, campingurile sunt inchise, la fel atractiile turistice in orasele mai mici, dar timpul este bun pentru schi si alte activitati specifice iernii. Cei mai multi cehi si slovaci isi iau concediu in iulie si august si in perioada sarbatorilor de Craciun si Anul Nou. In aceasta perioada facilitatile de cazare sunt deseori ocupate, aglomerate mai ales in Praga si in zona statiunilor montane, iar preturile sunt mari. Pe de alta parte, cele mai multe festivaluri au loc in lunile de vara si cererea ieftina de locuri de cazare in orasele universitare creste in aceasta perioada. Statiunile montane au varf de sezon in perioada noiembrie – martie.
Locatii de interes turistic:Praga – capitala a Cehiei, orasul de pe malurile Vlatavei este supranumit “Parisul estului’, “orasul magic”, ” de aur” sau “orasul celor 100 de turnuri”, fiind mereu neincapator pentru milioanele de turisti prezenti in fiecare an, indiferent de sezon, in acest centru al culturii europene. Considerat unul dintre cele mai frumoase centre ale arhitecturii europene, orasul Praga atrage turistii din colturile lumii prin catedrale, castele, cartiere, palate rezidentiale si complexe regale. Dinte obiectivele mai importante de vizitat, amintim: Podul de piatra de peste Vltava – Podul Carol – a ramas una dintre cele mai mari comori ale arhitecturii pragheze, Castelul din Praga ( Palatul Hradcany) – una dintre cele mai mari fortarete, castelul regilor din Bohemia, interiorul Castelului se afla imensa Catedrala a Sfantului Vitus unde se afla inmormantat imparatul Ferdinand I de Habsburg, Orasul vechi – asezat pe malul drept al raului Vltava impresioneaza prin faimosul ceas astronomic si monumentala Catedrala Our Lady of Tyn, precum si prin Turnul Primariei, Cartierul Evreiesc – o parte importanta a orasului vechi, constituit ca o asezare a negustorilor evrei a devenit metropola evreilor din Europa Centrala, aici se pot vizita Sinagoga Veche si cafeneau Franz Kafka, “Cartierul de Jos” – este cel mai romantic cartier al Pragei, cu numeroase gradini, piete si stradute intortocheate, Piata Wenceslas – legatura dintre Vechea si Noua Praga, Biserica Sf Nicolae, Ulita de aur( se compune din casute locuite altadata de alchimisti care adapostesc acum magazine de suveniruri), Teatru National, Muzeul National, Galeria Nationala de Arta Europeana etc.Karlovy Vary situata in partea vestica a Bohemiei, intr-o frumoasa vale impadurita, statiunea balneoclimaterica Karlovy-Vary este renumita prin izvoarele sale termale, prin cladirile si colonadele sale istorice, portelanul si sticla fabricate de micii mestesugari si lichiorul din ierburi Becherovka. Fondata de regele Carol al IV-lea, Karlovy Vary se afla la 130 de kilometri de Praga. Calitatea izvoarelor sale naturale, frumusetea arhitecturii si a imprejurimilor, toate acestea sunt atractii turistice pentru vizitatorii din lumea intreaga. O alta atractie turistica o constituie gradina japoneza de meditatie, construita de gradinarii japonezi din regiunea Aichi.

Brno al doilea oras ca marime din Cehia, este situat intr-o zona de deal din Moravia , mai putin spectaculoasa, inconjurata doar de paduri stufoase. De aceea, Brno este ma mult un centru industrial si cultural puternic, decat un oras turistic. Aici au loc anual numeroase expozitii si targuri.

Kutna Hora – la 60 de kilometri de Praga se afla un oras devenit celebru datorita minelor de argint. In Bohemia medievala, Kutna Hora a fost cel mai important si mai bogat oras. Multe cladiri, ca Hradek, Catedrala Sf. Barbora, Colegiul Iezuit, Manastirea Ursulinelor au putut fi construite datorita bogatiei oferite de aceste mine de argint. In 1995 a fost trecut in patrimoniul cultural Unesco.

Trebon acest vechi oras este situat in blandul peisaj al Bohemiei de Sud, abundand in paduri dese si lacuri mari si cristaline, de unde si denumirea de “orasul lacurilor”. De asemenea, orasul se afla sub patrimoniul Unesco fiind o zona protejata. De vizitat si centrul istoric al Trebonului, avand originea in secolul 12.

Znojmo oras medieval inconjurat de fortificatii, detine numeroase exemple de arhitectura sacra. Se recomanda vizitarea Castelului Lednice, unul din cele mai apreciate din Cehia. Apartine stilului Gothic Neo-Romantic al secolului al 19-lea, iar in 1996 a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial Unesco.

Karlstejn este unul din cele mai frumoase castele din Cehia. A fost construit de Carol IV ,care dupa ce a reconstruit Castelul din Praga devenit centrul Europei atunci, avea nevoie de o fortareata care sa pazeasca tezaurul si alte bijuterii ale coroanei. Este situat la numai 25 de kilometri Acesta este inconjurat de 5 dealuri, ceea ce facea greu accesul inamicilor.

Marianske Lazne o statiune de tratament, unde vizitatorii se reintorc iarasi si iarasi pentru regenerarea trupului si a sufletului. In apropierea orasului se gasesc nu mai putin de 100 de izvoare. Orasul insusi are o frumoasa arhitectura si este inconjurat de multa verdeata, avand unele din cele mai mari si mai frumoase parcuri din Cehia. Statiunea ofera posibilitati de distractie si pentru tineri. Exista numeroase terenuri de golf, de tenis; spectacole, concerte, piese de teatru sunt tinute in Casino House. Statiunea se afla la 160 km de Praga si se poate ajunge cu trenul sau cu masina.

HOTELURI

Hotel Aida 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Apollon 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Barcelo Praha 4 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Michael 4 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Iris Congres 4 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Lunik 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Popelka 4 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Relax Inn 4 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel U Divadla 4 *

————    Rezerva Acum    ————




City – Break – Bruxelles

Vacanta la Bruxelles – Nucleul Noii EuropeCu o vechime de peste o mie de ani, orasul Bruxelles de astazi este cel care da numele unui conglomerat de 19 comune ce formeaza una dintre cele trei regiuni ale statului federal Belgia, fiind in acelasi timp, capitala Regatului Belgiei si locul unde comunitatile franceze si flamande convietuiesc. Pe langa toate acestea, Bruxelles are o vocatie internationala demna de luat in seama – capitala europeana si orasul unde se gasesc atat Sediul Comisiei Europene cat si sediul Consiliului de Ministri ai Uniunii Europene.

Bruxelles este si capitala bilingva a Belgiei. Aceasta inseamna ca atat olandeza cat si franceza sunt limbi oficiale in oras. Placutele strazilor si semnele de circulatie sunt mereu inscriptionate in aceste doua limbi. Capitala Belgiei este insa un oras cosmopolit unde multe culturi traiesc una alaturi de cealalta si unde multe limbi diferite se pot auzi pe strazi. Farmecul si viata de oras international sunt direct corelate cu rolul pe care orasul il ocupa in cadrul Europei de astazi.

Varietatea si constrastul se pot observa si in multiplele stiluri arhitecturale ce se gasesc in Bruxelles, fosta capitala a ducatului de Brabant din Evul Mediu. Catedrale si biserici gotice se gasesc chiar langa si uneori intr-un evident contrast cu unele cladiri cu fatade clasice dintre cele mai gratioase – spre exemplu cladirile din jurul Pietei Regale (Place Royale – Koningsplein) sau case si alte cladiri in stil art nouveau sau art deco.Centrul orasului ofera o varietate arhitectonica care cuprinde perioade lungi de timp, de la arhitectura medievala la institutiile moderne ale Uniunii Europene. Bruxelles are multe atuuri care pot face din el un oras turistic de seama, cum ar fi strazile pitoresti din timpurile Evului Mediu, piete pline de animatie, bulevarde superbe si biserici sau catedrale gotice. Exista si un numar important de restaurante, in special teverne cu specific pescaresc in zona portului vechi de la Ste-Catherine. In plus, viata de noapte din Bruxelles poate fi una foarte interesanta, mai ales din cauza ca orasul atrage multi petrecareti din afara tarii.

Centrul orasului Bruxelles este impartit in doua. Aceste doua diviziuni distincte din oras sunt inconjurate de Petit Ring, o sosea care delimiteaza orasul medieval. Ambele zone sunt foarte diferite una de cealalta si frumusetea lor unica contribuie la farmecul orasului Bruxelles. Partea numita Lower Town este cunoscuta pentru cladirile sale istorice si pentru Grand Place – una dintre cele mai frumoase piete din Europa, in timp ce Upper Town este jumatatea mai mondena, locul unde locuiesc oameni de vita nobila si unde se gasesc majoritatea insititutiilor importante din Bruxelles.

Dincolo de centrul orasului Bruxelles se gasesc cartiere cum ar fi Anderlecht si Molenbeek, Cartierul UE si Etterbeek, Ixelles, Schaerbeek si St Josse sau St Gilles. Toate aceste caritere au caracteristici care le individualizeaza intr-un oras ca Bruxelles. Unele dintre ele sunt zone rezidentiale cu parcuri si bulevarde pline de magazine si restaurante iar altele sunt zone industriale pe maginea canalelor.

Inima orasului Bruxelles si locul de puteti incepe sa cunoasteti capitala Belgiei este Grand’Place (Grote Markt). Aceasta piata istorica inconjurata de case superbe si de frumusetea impozanta a primariei in stil gotic, este unanim acceptata ca fiind una dintre cele mai frumoase piete din intreaga Europa.

Va prezentam mai jos lista atractiilor si obiectivelor turistice din Bruxelles ce pot fi vizitate intr-o vacanta sa intr-un city-break la Bruxelles, capitala Belgiei.
  • Atomium
  • Manneken Pis
  • Grand Place (Grote Markt)
  • Mini Europa
  • Catedrala Sf Michael si Sf Gudula
  • Muzeul Horta
  • Palais de Justice
  • Palatul Regal (Palais Royal)
  • Primaria din Bruxelles

Pentru informatii, alte detalii si tarife va rugam sa ne contactati!

————    Rezerva Acum    ————




City – Break – Viena

Clima: temperat-continentala cu nuante in functie de altitudine si orientare, in sud ierni grele cu ninsori frecvente si zapada in munti si veri racoroase. Sezonul cald tine din aprilie pana in octombrie.Din punct de vedere climatic perioada optima de vizitare o reprezinta lunile martie, aprilie, mai, septembrie, octombrie. Aceasta perioada insa se suprapune sezolului de conferinte si a turismului de afaceri iar preturile la serviciile turistice (cazare, masa etc.) sunt mai ridicate. Preturile cele mai convenabile sunt in lunile ianuarie, februarie si decembrie (exceptand sarbatorile de Craciun, Anul Nou) cand insa temperaturile pot fi foarte scazute precum si lunile iulie si august cand temperaturile din orase pot sa devina incomode pentru turisti fiind ridicate. Durata sezonului de ski depinde de altitudine si statiune. In limite largi sezonul de schi incepe in decembrie si se termina la sfarsitul lui matrie. Pe ghetari insa schiul este posibil tot timpul anului.

Zone de interes turistic:Orase turistice (Viena, Salzburg, Innsbruck, Graz, Linz etc.)

Viena – capitala Austriei pastreaza inca atmosfera specifica unui oras cu adevarat imperial cu numeroase cladiri in stil baroc si obiective de interes turistic ( Prater, Castelul Belvedere, Castelul Schonbrunn, Catedrala St. Stephen’s, Muzeul Liechtenstein, Palatul Imperial Hofburg,Parlamentul, Opera de Stat din Viena, casa lui Beethoven, Muzeul Johann Strauss, Teatrul Burg, Gadina Zoologica Schonbrunn,Muzeul de Arta, Ring Boulvard etc). Multe secole Viena a fost centrul muzicii clasice si al operei.Viena este totodata o capitala a lumii moderne cu magazine luxoase si restaurante primitoare. Centrul orasului este in jurul Catedralei St Stephen de unde pornesc mai multe stradute pietonale.In timpul anului in Viena au loc diverse evenimente culturale: festivaluri de muzica clasica, opera, concerte, teatre, festivaluri de film, diverse baluri. Viena este cunoscuta si pentru zona Mariahilf si centru commercial Sud indeosebi pentru cei pasionati de cuparaturi. In preajma Craciunului si Revelionului, Viena este mai stralucitoare ca niciodata, tot acum se organizeaza Piata de Craciun care anunta inceperea sarbatorilor de iarna prin organizarea de spectacole, concerte.

Salzburg unul dintre cele mai mari centre culturale europene- locul de nasterea a lui Wolfgang Amadeus Mozart cea mai importanta pesonalitate din Salzburg. Dezvoltarea arhitecturala a orasului de-a lungul secolelor este interesanta si atragatoare: numeroase caldiri in stil baroc , castele, biserici, palate, catedrale, cladiri monumentale unice prin frumusete.( Palatul si gradinile Mirabell – una dintre marile atractii turistice ale Salzburgului,Bazilica St Petru, Domul, Casa natala a lui Mozart, Monumentul lui Mozart, Palatul Residenz, Fortareata Hohensalzburg ce domina orasul ).Muzica face parte integranta din viata locuitorilor sai, aici are loc annual Festivalul Mozart.Innsbruck cu imprejurimile sale, este unul dintre cele mai frumoase orase ale Austriei, fiind asezat intr-o zona splendida- Tirol, inconjurat din toate partile de munti. Este un important centru comercial si turistic, un oras vechi cu cladiri elegante si numeroase magazine. Peisajul ce inconjoara orasul este deosebit atat pe perioada calduroasa anului cand se pot organiza drumetii, cat si pe perioada iernii prin practicarea sporturilor de iarna. Pe ghetarul Stubal la aproximativ 40 km de oras se poate schia pe toata perioada anului.Dintre obiectivele turistice cele mai importante amintim: Castelul Ambras, loc de unde se poate admira panorama orasului Innsbruck si a Alpilor Tirolezi, centrul vechi al orasului unde putem admira casele medievale intr-un stil gotic impletit cu cel baroc, Bazilica Iezuita, Castelul Furstenberg, biserica franciscana Hofkirche, Palatul Imperial, Universitatea Innsbruck, Gradina Zoologica Alpenzoo, Muzeul Ferdinandeum etc.

Orasul Graz, al doilea ca marime situate pe raul Mur, se remarca prin cladiri medievale, monumente istorice, palate, Castelul Schlossberg, Kunsthaus Graz- cu arhitectura surprinzatoare, insula construita pe raul Mur, muzee si biserici.A fost in anul 2003 capitala culturala a Europei.

Linz al treilea oras ca marime situate pe malul Dunarii, ofera numeroase atractii turistice: una dintre cele mai mari piete centrale medievale din Europa centrala, Biseria St Martin, Catedrala baroca, Cladirea primariei, Catedrala neo-gotica, elegante cladiri din sec XVII si XVIII.

HOTELURI

Hotel Amedia 4 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Donauwalzer 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Geblergasse 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Artis 4 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Senator 3 *

————    Rezerva Acum    ————