TIRGU – MURES – ORASUL TRANDAFIRILOR

Tirgu Mures este reşedinţa judeţului Mureş. Judeţul Mureş face parte din Regiunea de dezvoltare „Centru”, alături de judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita şi Sibiu. Regiunea de dezvoltare „Centru” este aşezată, aşa cum sugerează şi numele, în zona centrală a României, înregistrându-se distanţe aproximativ egale din zona ei centrală până în punctele de trecere a frontierelor.
      Poziţionarea geostrategică centrală, cu acces la drumul european E60, la reţeaua de căi ferate, existenţa aeroportului de importanta transnaţională “TRANSILVANIA”
Municipiul Tîrgu Mureş, împreună cu zona sa periurbană, totalizează o populaţie de cca 215.ooo locuitori. Zona periurbană cuprinde oraşul Ungheni şi 13 comune, întinzându-se pe o suprafaţă de aproximativ 678,40 de km², limitrofă municipiului Tîrgu Mureş.
 Obiective turistice:
       Cetatea medievală construită la începutul secolului XVII, având ziduri și bastioane puternice, bine păstrate până astăzi, amintește de puterea economică a orașului din Principatul Transilvaniei. Din cele șapte bastioane cinci au fost construiți de către breslele locale, iar în prezent aici se desfășoară activități culturale.
       Cetatea medievală prezintă în incinta acesteia Biserica Reformată din Cetate cu o arhitectaură gotică din secolul XIV-lea. Biserica a fost construită în secolul al XIV-lea de ordinul franciscan din Târgu Mureș, dar a fost finalizată în totalitate abia în 1490. În timpul reformei protestante, populația orașului a devenit în majoritate reformată, motiv pentru care fost schimbat și cultul bisericii. În secolele următoare au fost făcute modificări interioare, astfel barocul barocul a devenit cea dominantă
       Clădirea Bibliotecii Teleki-Bolyai a fost construită între anii 1799-1804, sub îndrumarea directă a contelui Sámuel Teleki, fondatorul bibliotecii. Fondul de bază al bibliotecii îl constituie cele 40.000 de volume, printre care 66 de incunabule și o mulțime de opere și ediții rare din colecția personală a contelui. Prima bibliotecă publică din Centrul și Estul Europei a fost deschisă la Târgu Mureș.
       Piața centrală, Piața Trandafirilor, renumită datorită trandafirilor care împodobesc piața în ultimii zeci de ani, este locul unde se regăsesc și principalele simboluri arhitecturale ale orașului, care amintesc de vechiul târg din perioada medievală sau de orașul în plină dezvoltare din perioada dualismului precum  Palatul Culturii și vechia Primărie,
      Palatul Apollo și Teatrul Național sunt dovada vie a evoluție orașului de la târg la centru cultural. O arhitectură aparte poate fi remarcată vizitând o serie de clădiri de o reală însemnătate pentru viața culturală a orașului precum Casa Teleki, Casa Bányai, Casa Köpeczi sau Casa cu Arcade.
Tradiția, cultura și istoria orașului poate fi cunoscută vizitând muzeele orașului situate în zona centrală a orașului: Muzeul de Etnografie și Arta Populară, Muzeul de Științele Naturii, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie care alcătuiesc împreună Muzeul Județean Mureș
      Multiculturalismul și-a lăsat amprenta asupra istoriei orașului, dar și asupra arhitecturii orașului, mărturie stând edificiile religioase ale diferitelor culte. Cele mai reprezentative astfel de edificfii sunt: Biserica Buna Vestire, Biserica Sf. Ioan Botezătorul, Biserica Franciscanilor, Biserica Minoriților, Biserica Reformată din Cetate, Biserica Reformată cu un Turn, Sinagoga Status Quo Ante, Biserica Înălțarea Domnului, Biserica Unitariană.
     Pentru agrement puteti vizita Platoul Cornesti unde se afla  Gradina Zoologica a orasului si un spatiu special amenajat pentru diferite tipuri de activitati. De asemeneava puteti relaxa sau practica diferite activitati la Complexul Weekend .
         Evenimente de interes pentru turişti
In Tîrgu Mureş se organizează anual o serie de manifestări artistice care au un puternic effect de atracţie şi de polarizare a activităţii turistice:
• Festivalul Internaţional „Constantin Silvestri”;
• Festivalul „Zilele Muzicale Tîrgumureşene”;
• Festivalul de Muzică Sacră;
• Zilele Tîrgumureşene, Festivalurile Vinului şi Berii;
• Festivalul Internaţional Teatru-Imagine;
• Festivalul Face-A-Face;
• Festivalul Naţional de Literatură Religioasă „Credo”;
• Festivalul-concurs de poezie „Romulus Guga”;
• Festivalul Naţional – concurs de epigrame „Cobra”;
• Festivalul Internaţional de Film de Scurt Metraj „Alternative”.
• „Jocul din bătrâni” – festival folcloric la Tîrgu Mureş;
• Expoziţii ale artiştilor plastici la Galeria Palatului Culturii, la Galeria „Nagy Imre” şi la Galeria „Kulcsar Bela”.
• Festivaluri de artă populară şi meşteşuguri: ţesături-covoare, ştergare, feţe de masă, cergi la Pănet; împletituri din nuiele-coşuri, mic mobilier, turnătorii de neferoase-clopote, candelabre, obiecte de cult,  etaloplastie, pictat icoane la Tîrgu Mureş.

 HOTELURI

Hotel Arena 4 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Black Lord 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Business 4 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Ciao 4 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Concordia 4 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Continental 4 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Darina 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Everest 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Grand 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Plaza 4 *

————    Rezerva Acum    ————

Hotel President 4 *

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Ana 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Ana Maria 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Angi 2 *

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Atlantic 4 *

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Casa Adria 4 *

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Cristina 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Crizantema 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Curtea Bavareza 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Diana 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Doina si Jeno 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Europa 4 *

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Flora 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Full 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea History 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Imperial 4 *

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea La Cupola 4 *

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Regal 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Siesta 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Tempo 4 *

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Tip Top 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Penisunea Viena 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Vila Helvetia 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Vila Monica 3 *

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Vila Chesa 2 *

————    Rezerva Acum    ————




DECADA BALNEARA

“Decada balneara” este un program turistic special conceput pentru mentinerea sanatatii tale. Folosind factori naturali de cura, te vei putea relaxa pe deplin, uitand de strasul cotidian.
Programul este destinat mentinerii si refacerii starii de sanatate intr-un cadru natural adecvat, cu factori naturali de cura, cu programe pentru destindere si/sau cunoastere.

HOTELURI

Complex Hotelier Oltenia 2 *

Adresa: Str.Tudor Vladimirescu, 164, Baile Olanesti
Dotari generale: 312 locuri de cazare in camere duble, single si garsoniere, restaurant, gradinã de varã, bar de zi, bar de noapte, snack bar, piscina în aer liber, bazã de tratament, salã de conferinte (capacitate de 100 locuri), lift, cabinet medical, salã fitness, sauna, parcare, teren de tenis, magazin, seif.
Dotari camere: camerele duble, single si garsonierele dispun de baie cu dus, tv cablu (contra cost), telefon, radio, minibar (contra cost).
Servicii masa: se acordã în restaurantul propriu în sistem meniu “a la carte”, fisa cont.
Tratament: Se trateaza afectiunile cailor respiratorii, otorinolaringologice, reumatismale si afectiunile asociate.Se folosesc apele minerale iodurate, sulfuroase si cele sulfuroase slab bicarbonatate, precum si namolul sapropelic de la Ocnele Mari.In tarifele de tratament sunt incluse si doua consultatii medicale (una la venire si una la plecare).
Proceduri balneare: balneatie cu ape minerale, hidroterapie, kinetoterapie, masoterapie, terapie respiratorie, electriterapie, buvete.

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Central 3 *

Adresa: Str. Calea lui Traian nr. 403
Dotari generale: parcare, lift, cabinet medical, bar de zi, restaurant, bazã de tratament, seif, terasa, biblioteca. Este permis accesul cu animale. 40 camere single, 105 camere duble.
Dotari camere: camere single: baie comunã; camere duble: baie proprie sau pe hol.
Servicii masa: se acordã în unitatea restaurant Central, categoria a II-a, în sistem card valoric.
Tratament: bazã de tratament proprie, afectiuni ale tubului digestiv, hepato-biliare, renale, ale cãilor urinare, metabolice si de nutritie, reumatismale inflamatorii, neurologice periferice, respiratorii si boli asociate.
Atractii turistice:Manastirea Cozia (ctitorita in 1387 de catre Mircea cel Batran, Domnitorul Tarii Românesti), cel mai vechi si mai important monument de arhitectura si arta medievala din tara Româneasca Manastirea Ostrov, ctitorita; in 1500 de Neagoe Basarab; Ruinele Castrului roman Arutela
La sosire turistii vor achita taxa hoteliera (5% din valoarea unei nopti de cazare).
Pachetul include: 9 nopti cazare cu pensiune completa – meniu fix, 7 zile de tratament a cate 2 proceduri/zi/persoana si o consultatie medicala la inceputul sejurului, pe baza de trimitere de la medicul de familie.

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Parc 3 *

Adresa: str. Ana Ipatescu nr. 1, cod 927020, Amara.
Dotari generale: 432 locuri de cazare in camere single,duble,apartamente, partial cu balcoane si aer conditionat, restaurant, bar si baza de tratament.
Dotari camere: televiziune prin cablu, internet WIFI, frigider, telefon.
Servicii masa: mesele se servesc in la restaurant Parc.
Tratament: in baza de tratament a complexului se trateaza boli reumatismale, sechele posttraumatice, afectiuni neurologice periferice, afectiuni ginecologice, dermatologie, respiratorii, digestive, renale.
Alte facilitati: la receptie seif pentru pastrarea valorilor, parcare pazita, sala de conferinte dotata cu video-proiector, instalatie sonorozare, flipchart, aer conditionat.
Taxa de statiune de 5% din valoarea primei nopti de cazare se achita la receptia hotelului.
Pretul include: 9 cazari cu pensiune completa (MENIU FIX), 7 zile de tratament (4 proceduri/zi/persoana) si consultatie medicala la inceputul sejurului.

————    Rezerva Acum    ————

Hotel President 3 *

Adresa: Str. Forestierilor, Nr 5, Baile Olanesti – Jud. Valcea
Dotari generale:
• Servicii de cazare in hotelul cu o capacitate de 50 de locuri in camere duble si apartamente;
• Servicii de masa in restaurantul hotelului- categoria , cu o capacitate de 48 de locuri , dotat cu aer conditionat unde se pot servi la orice ora o gama larga de preparate care satisfc cele mai rafinate gusturi;
• Servicii de alimentatie publica in barul de zi , categoria , cu o capacitate de 22 de locuri, dotat cu aer conditionat;
• Servicii de tratament in baza proprie a hotelului care este dotata cu aparatura moderna (fizioterapie si hidroterapie);
• Sala de fitness va ajuta sa va mentineti in forma in fiecare zi , fiind foarte bine si modern dotata;
• Sala de conferinte cu o capacitate de 50 locuri poate gazdui diverse conferinte si simpozioane;
• Posibilitatea de conectare wireless la reteaua de internet a hotelului (serviciu gratuit)!
Dotari camere:
• Servicii de cazare in hotelul cu o capacitate de 50 de locuri in camere duble si apartamente dotate cu TV, cablu, telefon, racitor, aer conditionat;
Afectiunile in care se recomanda apele minerale din Olanesti:
• afectiunile tubului digestiv; afectiuni hepato- biliare; afectiuni renale si ale cailor urinare; afectiuni dermatologice, alergii cutanate; afectiuni metabolice si de nutritie; afectiuni respiratorii.
Ca boli asociate:
• afectiuni ale aparatului locomotor; afectiuni ale sistemului nervos; afectiuni ginecologice.
Facilitati copii:
Copiii pana la varsta de 7 ani beneficiaza de cazare gratuita daca nu solicita pat pliant.
Copiii cu varsta cuprinsa intre 7-16 ani achita 50% din tariful unui loc si primesc pat pliant, in situatia in care nu primesc pat pliant achita 30% din tariful unui loc.
Tratamentul consta in cura de apa minerala si 2 proceduri de electroterapie sau/si hidroterapie si se incaseaza acelasi numar de zile ca la cazare.

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Roman 2 *

Adresa: Str. Romana nr. 1, Baile Herculane, cod 325200
Localizare: pe malul drept al Cernei.
Dotari generale: 62 camere single, 112 camere duble, 7 apartamente, baza de tratament
proprie, bazin acoperit, cabinete medicale, sauna finlandeza, salã de gimnastica, restaurant, bar de zi, terase, salon de cosmetica, coafor, frizerie, parcare, casã de schimb valutar, salã de conferinþe.
Dotari camere: camere duble: baie, tv satelit, telefon; camere single: baie, tv satelit, telefon; apartamente: baie, tv satelit, telefon, dormitor, living.
Servicii masa: se acorda in sistem fisa cont.
Tratament: boli ale aparatului locomotor si ale sistemului nervos periferic, sechele dupa traumatisme ale aparatului locomotor, afectiuni ale aparatului respirator, afectiuni ginecologice cronice, intoxicatii cu metale grele, boli digestive, afectiuni ale ochilor, sindrom supraponderal.
Alte facilitati: piscina acoperita, baza tratament, sala de gimnastica, sauna finlandeza.
Obiective turistice: Cheile Tesnei, trasee pentru alpinism, Parcul Natural Domogled, Valea Cernei (relief carstic), Palatul Coronini, Grota cu aburi, Sapte Izvoare, Grota Haiducilor, ruinele Castrului Roman Drobeta, ruinele Cetatii Sarmisegetuza, Muzeul Nicolae Cena, Pestera Hotilor, Statuia lui Hercule, Cascada Cociu.

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Sara'S Sons 3 *

Adresa: Str. Aleea Teilor, nr. 2, Baile-Herculane
Localizare: langa hotelurile Diana si Dacia, compus din 21 spatii de cazare.
Dotari generale: 6 camere single cu pat matrimonial, 12 camere duble si 3 apartamente foarte confortabile, seif, fax, copiator, 3 piscine cu ape termominerale cu sezlonguri si umbrele care se inchiriaza de la hotel, terasã (50 locuri), bar de zi, bar de noapte, restaurant (80 locuri).
Dotari camere: apartamente: living (canapea si 2 fotolii), baie proprie cu cabinã de dus, tv, frigider, telefon; camere duble: tv, frigider, baie cu cabina de dus.
Servicii masa: serviciile de masa se acorda în restaurantul propriu în sistem bonuri valorice.
Baza de tratament : Principalul factor terapeutic il constituie apele termale de mare adancime aduse la suprafata, cu o compozitie chimica variata, apele fiind sulfuroase, cu grad scazut de radioactivitate.
La acesta, se adauga climatul mediteranean si ionizarea negativa a aerului, cu multiple efecte benefice asupra organismului: restabilirea parametrilor respiratori si circulatori, cresterea rezistentei organismului la efort si stres, restabilirea starii de confort biologic.
Baza de tratament, pusa recent in functiune, ofera o gama complexa de servicii medicale grupate in pachete, in functie de specificul bolilor.
Principalele boli care pot beneficia de aceste tratamente sunt:
a)      Boli ale aparatului locomotor:
– reumatism inflamator(artralgii dupa reumatisme articulare acute, reumatisme secundare infectioase,
– poliartrita reumatoida , forme clasice cu activitate inflamatorie, spondilita anchilozanta,etc.);
– reumatism degenerativ(boli artrozice ale membrelor inferioare si ale centurii sacroiliace, artroze ale mainilor si ale centurii scapulo-humerale);
– afectiuni degenerative ale coloanei( spondiloza cervicala si discopatii cervicale- sindroame, spondiloze si discopatii dorsale, spondiloze si discopatii lombare);
– boli reumatismale articulare inflamatoare sau degenerative( suferinte articulare ale membrelor inferioare, suferinte articulare ale membrelor superioare, suferinte articulare ale coloanei vertebrale);
– afectiuni post-traumatice.
       b) Boli ale sistemului nervos:
– afectiuni neurologice periferice(paralizii si pareze post-traumatice ale membrelor, polinevrite, poliradiculoneuropatii in faza sechelara, sindromul de „coada de cal”, sechele tardive dupa poliomelita;
– afectiuni neurologice centrale functionale( nevroza astenica);
– vicii de postura la copii si tineri( capul inclinat inainte, omoplati departati, spatele rotunjit, umeri adusi, bazin basculat inainte, abdomen proeminent, aplatizare a boltii plantare);
       c) Posibilitati de tratare a afectiunilor digestive prin cura la izvoare (crenoterapie):
– afectiuni gastrice: – gastrite cronice;
– ulcere cronice gastrice si duodenale.
– afectiuni hepatice (post hepatita) si a cailor biliare (litiaze, hipotonie a vezicii biliare).
      d) Posibilitati de tratare a afectiunilor oculare:
– blefarite; conjunctivite.
      e) Afectiuni metabolice si de nutritie:
– forme usoare de diabet; artroze gutoase.
Baza de tratament este dotata cu:
– piscina cu apa termala sau calda, cu sistem de filtrare si preaplin;
– 4 bazine individuale si 2 bazine duble cu apa termala;
– baie galvanica 4 celule, cada galvanica pentru tot corpul;
– aparate electro-magneto-terapie;
– aparatura kinetoterapie, gimnastica medicala, acupunctura si fitness;
– sauna si masaj;
– mese tratament si alte aparate.
Dotarile bazei de tratament a hotelului “SARA’S SONS” sunt grupate pe specialitati, in sectoare distincte si permit in principal urmatoarele proceduri terapeutice:
tratamente cu apa termala in bazine individuale sau 2 locuri; bai galvanice simple si cu dus subacval; hidroterapie si bai cu plante; fizio-electro-magneto-terapie: ultrasunete, ultrascurte, curenti diadinamici, interferentiali, magnetodiaflex; sauna; gimnastica medicala, kinetoterapie; masaje, aerosoli; acupunctura.
Alte facilitati: acces gratuit la piscinele exterioare cu apa termala (in sezonul estival).
Procedurile de tratament ce se pot efectua in functie de recomandarea medicului sunt: electroterapie, ultrasunete, laser, aerosolo cu sulf, bai galvanice, masaj terapeutic, baie termosulfuroasa, etc.

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Stogu 3 *

Adresa: Baile Olanesti, Str. Parangului, Nr.1
Localizare: Hotel Stogu este situat in centrul statiunii Baile Olanesti, la 18 km de Ramnicu Valcea, pe malul raului Olanesti, langa Parcul Mihai Eminescu.
Dotari generale: 38 de locuri de cazare, 13 camere duble si 3 apartamente cu cate doua camere, restaurant
Dotari camere: televizor color iar apartamentele cu cate 2 televizoare si frigider.
Servicii de masa: masa se serveste sub forma de meniu fix.
Tratament: Tratamentul balnear de Olanesti cuprinde principalele obiective ale terapeuticii moderne: profilactic (profilaxie primara sau cura de sanatate la cei sanatosi, si profilaxie secundara – preventie a recaderii bolii), curativ si recuperational. Tratamenul balnear se imparte in crenoterapie (tratament cu ape minerale) si tratament auxiliar (hidroterapie, electroterapie, fototerapie, aeroterapie).
Facilitati copii: copii cu varsta intre 0-13.99 ani achita 50% din pachetul de adult (pat suplimentar in camera cu parintii).
Pachetul include: 9 nopti de cazare cu pensiune completa la meniu fix sau bonuri valorice 40 lei/persoana/zi, 7 zile de tratament a cate 2 proceduri/zi/persoana + 1 consultatie medicala la sosire, pe baza recomandarii medicale.
Cura de ape este optionala si se achita separat la receptie.

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Tisa 3 *

Adresa: strada Libertatii 2A, Baile Olanesti.
Localizare: in centrul statiunii, deasupra parcului central “Mihai Eminescu” langa Aleea Izvoarelor.
Dotari generale: 58 de locuri in 29 de camere duble, restaurant categoria 3*, bar, terasa.
Dotari camere: televizoare color, frigider-minibar, retea de cablu TV, internet, telefon cu acces la centrala digitala automata, grup sanitar propriu in fiecare camera cu dus, cabina de dus si ventilator electric automat pentru aerisirea baii, balcon la fiecare camera.
Tratamente: hidroterapie(cada multifunctionala BTL;dus Stanger), magnetoterapie, termoterapie, unde scurte,impachetari parafina si silicon, ultrasonoterapie, ultrasunete, pneumoterapie, ultrasonoaerosoli, masaj medical sau de relaxare, electroterapie, curenti interferentiali,diadinamici, ionizari, russian stimulation, electro-hidroterapie, bai galvanice, sauna uscata (finlandeza) in regim medical.
Alte facilitati: spalatorie si curatatorie (contra cost).
Pachetul include: 9 nopti cazare cu BV 40 lei/zi/pers, tratament 2 proceduri/zi ,pe baza recomandarii medicale, acces la piscina interioara.

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Izvoare 3 *

Adresa: Baile Olanesti, str. Parangului nr. 1, jud. Valcea
Localizare: Pensiunea Izvoare este o constructie noua fiind amplasata ultracentral in vecinatatea grupurilor de izvoare la 2 minute distanta de Hotelul Stogu.
Dotari generale: restaurant, internet. A fost gandita initial ca un local placut care sa te atraga atat pentru o cafea sau o bere, cat si pentru un mic dejun, pranz sau cina. Realizata intr-un spatiu pe 2 nivele te surprinde placut prin intimitatea pe care ti-o ofera indiferent de locul pe care l-ai ales intre cele 100 ale localului. In cadrul localului se pot organiza mese festive, nunti.
Dotari camere: Camerele pensiunii sunt dotate cu televizor color, frigider, baie proprie cu dus, acces la internet.
Servicii de masa: masa se serveste sub forma de meniu fix sau bonuri valorice la Hotel Stogu 3*Baile Olanesti.
Facilitati copii: copii cu varsta intre 0-13.99 ani achita 50% din pachetul de adult (pat suplimentar in camera cu parintii).
Pachetul include: 9 nopti de cazare cu pensiune completa meniu fix sau bonuri valorice 40 lei/pers/zi, 7 zile de tratament a cate 2 proceduri/zi/persoana + 1 consultatie medicala la sosire, pe baza recomandarii medicale.
Cura de ape este optionala si se achita separat la receptie.
Turisti cazati la Pensiunea Izvoare vor face tratament la Hotel Stogu 3*Baile Olanesti.

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Maria 2 *

Adresa: Baile Olanesti, Str. Forestierilor, Nr.12.
Localizare: Pensiunea MARIA este situata la intrarea in statiune pe varianta ce duce la Popasul Turistic “Comanca”.
Dotari generale: 11 camere dintre care 7 garsoniere, bucatarie si o terasa cu gratar.
Dotari camere: Toare camerele sunt dotate cu televizor.
Servicii de masa: masa se serveste sub forma de meniu fix sau bonuri valorice la Hotel Stogu 3* sau Pensiunea Izvoare 3*Baile Olanesti.
Pachetul include: 9 nopti de cazare cu pensiune completa meniu fix sau bonuri valorice 40 lei/pers./zi, 7 zile de tratament a cate 2 proceduri/zi/persoana + 1 consultatie medicala la sosire, pe baza recomandarii medicale.
Cura de ape este optionala si se achita separat la receptie.
Turisti cazati la Pensiunea Maria 2* vor face tratament la Hotel Stogu 3*Baile Olanesti

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Tisa 3 *

Adresa: Str. Libertatii 2A, Baile Olanesti.
Localizare: foarte aproape de izvoarele de sanatate ale statiunii Baile Olanesti.
Dotari generale: 20 de locuri in 10 de camere duble, restaurant 3*.
Dotari camere: televizoare color, frigider-minibar, retea de cablu TV, internet, telefon cu acces la centrala digitala automata, grup sanitar propriu in fiecare camera cu dus, cabina de dus si hidromasaj, balcon la fiecare camera.
Tratament: tratamentul se face in baza de tratament a hotelului Tisa.
Pachetul include: 9 nopti cazare cu BV 40 lei/zi/persoana, tratament 2 proceduri/zi pe baza recomandarii medicale, accesul la piscina interioara a hotelului.

————    Rezerva Acum    ————

Pensiuni agroturistice 3 *

Dotari generale: curte cu loc pt. parcare auto, bucătărie utilată la dispoziţia turiştilor. Unele pensiuni de 3 margarete ofera masa.
Dotari camere: Camere cu 2 si 3 paturi, cu baie proprie (acces direct din camera), TV color (CATV), incalzire centrala,
Servicii masa: Masa se serveste sub forma de fisa cont la Restaurantul ‘Casa Telegdy’ – bucatarie ardeleneasca si secuiasca.
Tratamentul consta in speleoterapie in Salina Praid .
Pachetul include: 9 nopti cazare cu pensiune completa(45 lei/zi/persoana in sistem fisa cont), tratament 1 proceduri/zi (speleoterapie – cu exceptia zilei de Duminica) ,pe baza recomandarii medicale, taxa de intrare si transportul la salina.

————    Rezerva Acum    ————




Valea Tarnavelor – Drumul Vinului

Valea Tarnavelor este reprezentata de teritoriul Romaniei cuprins si strabatut de bazinele hidrografice ale raurilor Tarnava Mica si Tarnava Mare.Curpinde orasele: Blaj, Alba Iulia, Dumbraveni, Sighisora si Medias.
Dintre satele cele mai importnate din aceasta regiune etnografica , care au un important potential antropic se poate vizita Biertan, Bagaciu, Cris, Danes, Apold, Saschiz, Cetatea de Balta, Bazna, , Viscri etc.
Drumul Vinului este reprezentat de podgoriile de pe Valea Târnavelor, un adevărat tărâm al strugurilor, se găsesc la doar 10 kilometri de Blaj. Indiferent că sunteţi iubitori ai unui vin parfumat sau ai strugurilor mari şi dulci, acesta este locul potrivit pentru o vacanţă inedită.Viile de pe valea Târnavei mici sunt cunoscute încă de pe vremea dacilor. Chiar Burebista a dat ordin ca acestea să fie distruse. Din fericire, tradiţia a continuat. Şi a continuat bine, căci germanii care s-au aşezat pe aceste meleaguri au adus cu ei soiuri de struguri de viţă nobilă.

HOTELURI

Casa cu Zorele 3 *

Casa a fost restaurată cu grijă, pentru a păstra caracterul autentic de casa ţărănească transilvăneană.
Am folosit de câte ori a fost posibil materiale de construcţie tradiţionale. De asemenea, peste tot unde a fost posibil, am păstrat elementele de construcţie originale sau contemporane cu perioada de construcţie a casei. Am evitat folosirea cărămizilor şi a ţiglelor moderne.
Unele elemente constructive care au alterat originalitatea casei în ultimii 50 de ani au fost îndepartate. Acum, de la faţadă pâna la detaliile de interior, casa se integrează în specificul original al satului transilvănean.
În aceeaşi concepţie, şi pentru a vă oferi câteva zile de uitare, casa nu este prevăzută cu televizoare.

————    Rezerva Acum    ————

Casa dintre vii 3 *

Bunul gust si confortul in atmosfera rustica se regasesc in cele 23 locuri de cazare ale Casei dintre vii Jidvei Alba, situata in arealul podgoriei Jidveiului cuprins intre dealurile blande ale podisului Transilvaniei si valea Tarnavei Mici, la jumatatea drumului ce leaga Tarnaveniul de Blaj (drumul Vinului), la 60 km de Alba Iulia, Sighisoara, Tg. Mures si la circa 100 km de Sibiu, Cluj si Manastirea RametiCelor care doresc sa ne treaca pragul casei le oferim toate conditiile pentru a se simti cat mai bine si a dori totodata sa se reintoarca.

Va punem la dispozitie:
– 8 camere duble
– 2 camera triple
– 1 camera single
– living cu semineu
– foisor
– gratar, cuptor, ceaun
– curte cu spatiu pentru relaxare
– bucatarie proprie
– spatiu pentru servirea mesei – 30 locuri
Toate camerele au in dotare bai proprii, T. V. , internet wirless.

Casa finalizata 2011.

Printre punctele de atractie ale zonei amintim:
– Biserica Saseasca Jidvei
– Biserica Saseasca fortificata Balcaci
– Castelul Cetatea de Balta
– Castelul de la Sf. Nicolae
– Campia Libertatii – Blaj
– Teiul lui Eminescu Blaj
– Biserica fortificata Biertan
– oras cetate Sighisoara

————    Rezerva Acum    ————

Casa Printului Wales 1 *

Pensiunea veche de 200 de ani Casa Prinţului de Wales este situată în satul săsesc Viscri. Această pensiune poartă numele proprietarului său, Prinţul Charles al Marii Britanii. Oaspeţii pot degusta specialităţi autentice transilvănene într-o atmosferă istorică.
Toate camerele pensiunii Casa Prinţului de Wales au baie privată cu duş. Designul interior rustic include mobilier tradiţional din lemn şi artizanat popular.
Se oferă tururi cu ghid ale zonei istorice. Acestea includ degustări de produse locale precum brânză, miere şi lichioruri.
În zonă există atracţii precum biserica fortificată din Viscri, aflată la doar 100 de metri de proprietate. Sunt disponibile servicii de transfer de la gara din Braşov, aflată la 70 km, la un cost suplimentar.

————    Rezerva Acum    ————

Casa Viscri 44 *

Casa de la numarul 44 din Viscri va asteapta sa ii treceti pragul. Putem gazdui, intr-un decor rustic autentic, un numar de pana la 8 persoane.
Casa, veche dar renovata si reconditionata se incadreaza intr-un decor desprins, parca, din poveste. Va asteptam la noi daca vreti sa uitati de lumea moderna si sa va intoarceti la linistea copilariei, daca vreti sa aratati copiilor dumneavoastra altceva decat monitorul calculatorului, intr-un cuvant: daca va doriti o altfel de vacanta.
Veti dormi in paturi de pe vremea bunicii, veti manca numai mancaruri traditionale, gatite in casa cu ingrediente proaspat culese din gradina, veti putea organiza picnicuri, veti putea face o plimbare cu caruta sau veti putea invata limba germana de la vorbitori nativi.

————    Rezerva Acum    ————

Complexul Traube 3 *

Complex Traube este situat in centrul vechi al orasului Medias, ideal pentru o cazare in Medias in imediata apropiere a Turnului cu Ceas, aducand intr-un cadru medieval confortul si ambianta moderna si aproape si de celebra Statiunea Bazna.
Istoria si-a lasat amprenta prin mai multe stiluri arhitectonice dintre care dominant este cel gotic manifestat cu precadere la nivelul subsolului constructiei.
Hotelul Traube dispune de 15 camere duble care pot fi inchiriate si in regim de single la un nivel de 3 stele, cu TV, aer conditionat, minibar si conexiune internet. Ineditul camerelor consta in mobilierul acestora, care este din lemn de brad pictat cu motive sasesti. Doua dintre camere sunt amenajate cu mobilier vechi reconditionat in stil Neobaroc, Jungendstil si Biedemeier.
Restaurantul situat la parterul hotelului are o capacitate totala de 150 locuri dispuse in trei saloane: salonul verde cu 80 de locuri, salonul roz cu 40 de locuri si salonul mic cu 12 locuri. Bucataria restaurantului este internationala, cu produse mereu proaspete, servite cu profesionalism si promptitudine de personal specializat si calificat. Crama Traube si Gradina de Vara intregesc frumusetea complexului Traube intr-un mod unic.

————    Rezerva Acum    ————

Domeniul Dracula 3 *

Asezat pe cursul Tarnaveni Mari, Domeniul Dracula Danes (3 flori) te asteapta intr-un minunat decor natural, in apropierea localitaţii Danes, la doar cativa km de legendara cetate din Sighisoara. La Pensiunea Dracula Danes admiri remarcabile peisaje transilvaniene de pe terasa sau de la piscina pensiunii, savurezi specialitatile culinare internationale sau locale si descoperi fascinanta lume a echitatiei creata in jurul calului… totul in cel mai autentic stil aredelenesc.
Cu aceeasi incantare te invitam sa iei o pauza de la viata ‘grabita’ si tehnologizata de azi si sa iti petreci timpul facand echitatie la manejul din Centrul Ecvestru sau in imprejurimile Danesului. O zona deosebit de pitoreasca este Valea Stejareni, pazita de Hanul Dracula, la 6 km de Sighisoara si 5 km de Pensiunea Dracula. Aici iti este garantata o vacanta departe de griji, un loc unde schimbi telefonul mobil cu undita de pescuit, blocul din cartier cu o padure magnifica, aici te bucuri de clipele minunate petrecute in sanul naturii.
Hanul Dracula Danes e inconjurat de animale salbatice si domestice (ce pot fi admirate intr-o mica gradina zoologica) si de stana amenajata unde vei redescoperi adevaratul concept ‘inapoi in natura’.
Pentru mai multe informatii, tarife sau detalii va rugam sa ne contactati !

————    Rezerva Acum    ————

Hanul Cetatii 3 *

Hanul Cetatii Saschiz
Situat in imediata apropiere a Cetatii Medievale din Saschiz, Hanul Cetatii se afla la dispozitia dumneavoastra cu un restaurant rustic, bar, iar pe timpul verii, cu o minunata terasa in curtea interioara, cu vedere la vechea cetate.
Vechile ziduri pazesc un spatiu de aparare in suprafata de 192mp, azi devenind loc de voie buna pentru 130 de persoane.
De asemenea, Hanul Cetatii va ofera 6 camere de cazare fiecare avand baie proprie, grup sanitar, tv, wireless.
Principalele puncte de atractie ale zonei fiind cetatea Saschiz, Cetatea Sighisoarei la 18km, zona Crit-Viscrii la 15km, Cetatea Rupea la 35km, zona Sovata-Praid la 70km.
Va asteptam cu drag!

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Binderbubi 5 *

Hotel Binderbubi aflat in centrul municipiului Sighisoara, raspunde celor mai exigente cerinte de confort, servicii si utilitati intr-o ambianta specific tiroleza observabila de la intrare si pana in restaurant, crama, spatiile de cazare, salile de conferinte si SPA.
 Hotelul Binderbubi este singurul din zona clasificat la un nivel de confort de 5 stele, fapt care este remarcat atat la exterior, cat si la interiorul hotelului. Cu dimensiuni generoase, camerele sunt gandite special pentru a asigura confortul si linistea de care aveti nevoie.
Cazare: Hotelul BinderBubi va pune la dispozitie un numar de 52 de camere dintre care: 3 camere single, 37 camere standard, 5 apartamente junior, 6 apartamene senior si 1 apartament presidential. Apartamentele au denumiri diferite si personalitati constructive specifice stilului hotelului, spre exemplu Rosemarie, Karoline, Phillip, Leopold, Florian. Structura hotelului BinderBubi se imparte pe 4 nivele dupa cum urmeaza:
Nivelul 1 dispune de 14 camere, dintre care 1 camera single, 11 camere standard si 2 apartamente senior ( Saskia si Ernst).
Nivelul 2 dispune de 17 camere, dintre care 1 camera single, 13 camere standard, 1 apartament junior (Karoline) si 2 apartamente senior (Liesel si Florian).
Nivelul 3 dispune de 14 camere, dintre care 11 camere standard, 1 apartament junior (Phillip) si 2 apartamente senior (Josefina si Rosemarie) Nivelul 4 dispune de 7 camere, dintre care 1 camera single, 4 camere standard, 1 junior suite (Agnes) si 1 apartament prezidential (Leopold)
Dotari: 
* Internet (wireless in spatiile comune )
* LCD TV, Pay TV si divertisment
* Seif * Minibar;
* Fierbator apa, cafea, ceai
* Aer conditionat
* Uscator par, oglinda cosmetica
* Telefon in baie
* Telefon la masa de lucru
* Acces cu card
* Sistem secundar de inchidere a usii Restaurant-Terasa
Restaurant: – Confortul, eleganta si calitatea serviciilor oferite fac din restaurantul “Lorelei”, cu o capacitate de 85 de locuri, alegerea ideala pentru organizarea de petreceri, mese festive si intalniri de afaceri. Restaurantul nostru va ofera o gama variata de preparate si specialitati culinare.
Crama: – Crama La Pastorella cu o capacitate de 85 locuri ofera clientilor o ambianta rustica deosebita, un spatiu generos si tot odata programe musicale live. Peretii cramei sunt pictati cu imagini inspirate din operele pictorului Pieter Bruegel cel Batran numit si Bruegel al Taranilor, cel mai de seama pictor flamand al secolului al XVI-lea.
Sali de conferinta: – Cele 3 sali de conferinte de care dispune Hotelul BinderBubi, Amadeus (20 de locuri), Galileo (50 de locuri) si Oberth (60 de locuri) gazduiesc in cele mai bune conditii toate categoriile de intalniri de afaceri, de la sedinte restranse de cateva persoane, pana la conferinte la nivel inalt, mese rotunde, seminarii, training-uri.
Facilitati oferite: Sistem de sonorizare profesional; video-proiector; ecran de proiectie; acces internet; flipchart si aer conditionat
Spa: – Hotelul BinderBubi va pune la dispozitie si o zona de wellness Blumengarten SPA, care include jacuzzi, aromaterapie, sauna (umeda, uscata), baie cu fan, saltele cu apa si sezlonguri. Oferim si masaj la cererea clinetilor.
Jacuzzi: – Efectuarea bailor in Jacuzzi are ca efect imbunatatirea circulatiei si obtinerea starii de relaxare prin realizarea masajului cu bule de aer a spatelui, cefei, coapselor si picioarelor. In combinatie cu sauna se obtine destinderea totala.
Sauna umeda si uscata: – Aerul cald introdus in sauna favorizeaza eliminarea toxinelor asigurand o curatire a pielii si o eliminare a aproximativ 30% din rezidurilor aflate in corp. Inhalarea de abur este un excelent tratament pentru multe probleme respiratorii si a sinusurilor.
Sauna este benefica si pentru piele, pentru ca se produce colagen, dand pielii elasticitate si un aspect neted, elimina celulita si toxinele adunate in organism.
Sauna cu aroma terapie: – Aromaterapia are rol dublu. In primul rand aromele esentiale ajuta creierul sa obtina un mai bun control al emotiilor, iar pe de alta parte penetreaza pielea si patrunde in fluxul sangvin si sitemul imunitar si actioneaza conform unei metode fiziologice. Prin aromaterapie se obtine hranirea si hidratarea pielii, atenuarea stresului, purificarea organismului si reducerea apetitului.
Bai cu fan:(capsule cu fan) – Prin inhalarea aerului cu arome de fan se obtine starea de relaxare psihica si fizica prin destinderea musculara si nervoasa si realizarea unui bun process de respiratie.

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Denis 3 *

Hotelul  DENIS 3* dispune de 23 de camere, camere single, duble precum si apartamente spatioase (4 single, 16 duble si 3 apartamente). Dotarea este deosebita si cu mult bun gust; toate camerele sunt dotate cu baie, TV si telefon, minibar etc. Fiecare colt este amenajat in cel mai mic detaliu fiind decorat cu minutiozitate. Confortul de trei stele se imbina cu rafinamentul si bunul gust. Se poate spune fara exagerare ca este un complex care poate satisface pana si cele mai rafinate gusturi sau dorinte. Atmosfera este originala si calduroasa caracteristica fiind ospitalitatea romaneasca. Pe langa camerele descrise complexul mai dispune de un restaurant (2 sali alaturate), un bar, o sala de conferinte si alte facilitati.
La restaurantul localului oaspetii pot savura specialitati culinare gatite dupa retete alese, in compania vinurilor de vita nobila atent selectionate. In restaurantul hotelului se pot servi cele mai variate creatii culinare. Restaurantul va ofera o atmosfera ideala pentru intilniri de afaceri sau pentru evenimente de orice fel.
Pentru mai multe informatii, tarife sau detalii va rugam sa ne contactati !
0365-73-02-18
0770-81-31-40
0743-57-23-78

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Marion 3 *

Descriere unitate de cazare
Hotel Marion*** din Dumbraveni a fost construit inainte de 1900 si complet renovat, extins si modernizat in anul 2006. Are o arhitectura deosebita, in care se impletesc armonios cu o finalitate moderna lemnul si marmura, complexul hotelier va sta la dispozitie cu o bogata oferta de servicii.
Conditiile de cazare
 Hotelul Marion***dispune de:
22 camere duble
3 triple
2 apartamente
Camerele sunt confortabile , mobilate si amenajate in stil modern, cu mobilier din lemn de stejar.
Dotari generale camere
Baie cu dusTelevizorcablu TVMinibarTelefon
Servicii si Facilitati
Restaurantul hotelului va asteapta cu o gama larga si variata de meniuri in care veti regasi preparate locale ardelenesti, preparate traditionale romanesti si specialitati internationale
Terasa dispune de un drin bar si un cafe bar, iar in crama veche se pot degusta vinuri de colectie
Servicii de secretariat
Organizare de cockteiluri, reuniuni, banchete, receptii, dineuri, conferinte, simpozioane, training-uri, seminarii, manifestari cu caracter de protocol, evenimente familiale, mese festive
Excursii tematice, vizitarea cetatilor fortificate si a bisericilor sasesti din zona Sibiu-Sighisoara, drumetii, pescuit, calarie, vanatoare, plimbari cu biciclete sau atv-uri.
Facilitati generale in unitatea de cazare
RestaurantRoom-serviceBarSeifParcareServicii de spalatorie/curatatorieLoc de joaca pentru copiipiscina exterioara

————    Rezerva Acum    ————

Motel LG 3 *

Complexul L&G ofera cazare la iesirea din Medias, pe drumul spre Sighisoara, intr-un cadru natural deosebit si aproape de atractii precum Statiunea Bazna. Complexul dispune de o varietate larga de servicii turistice: restaurant, motel, parcare auto, club sportiv cu terenuri de tenis, teren de minifotbal, sala de fitness, sauna, masaj si solar.
Motelul L&G va pune la dispozitie 12 camere, dintre care patru cu pat matrimonial si opt cu doua paturi, care pot fi inchiriate atat in regim de single cat si in regim de double. Toate camerele au baie proprie, cabine de dus cu hidromasaj, sunt dotate cu TV, telefon si conexiune gratuita la internet.
Restaurantul L&G, situat in incinta Complexului, va ofera un meniu diversificat, cu mancaruri si deserturi traditionale romanesti, unguresti si alte preparate internationale, precum si o gama larga de bauturi. Foisorul rustic, aflat la marginea padurii, ofera un cadru deosebit, racoros si relaxant pentru servirea mesei in timpul verii.
Pentru mai multe informatii, tarife sau detalii va rugam sa ne contactati !

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Man Pesident 3 *

Pensiunea “Man President” ,situata la intrarea in orasul Blaj dinspre Alba-Iulia dispune de toate facilitatile pentru a te simti confortabil si in siguranta atunci cind esti oaspetele nostru.Va punem la dispozitie un numar de 19 camere, parcare proprie, sauna, sala de fitness, bar si doua saloane pentru servirea mesei, toate fiind pregatite in orice moment pentru primirea oaspetilor.

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Cartref 3 *

Pensiunea Cartref se afla in Saschiz, judetul Mures, pe E60, la 100 de km de Brasov si 18 km de Sighisoara. Pensiunea este amenajata intr-o veche casa saseasca din 1909, renovata in 2008, in stilul baroc sasesc.
Casa a pastrat, unde a fost posibil, tamplaria si incuietorile originale, grinzile si elementele de constructie si arhitectura precum si o parte din mobilierul de acum 100 de ani.
Sunt 7 camere din care 4 cu pat matrimonial, 2 cu paturi twin si una cu un pat matrimonial si unul simplu. Patru dintre camere au vedere spre strada si cetatea taraneasca si trei au vedere spre curtea pensiunii. Parcarea masinilor se face in curtea pazita a pensiunii. Fiecare camera are Tv prin cablu, grup sanitar propriu si internet wireless.
Pensiunea dispune de 2 sali-pivnitele Dorotheei-pentru servirea mesei si relaxare. Exista loc de joaca amenajat ptr copii.
Daca se urmeaza poteca pietruita din livada, se poate ajunge in padurea de pini ce margineste gradina si apoi la stadionul de fotbal si ringul de dans sasesc. Se poate petrece o zi la stana sau la ferma noastra, inclusiv participand la activitatile zilnice, se poate invata cum se face painea de casa in cuptorul cu lemne si asculta povestile Dorotheei in Muzeul Gatitutlui de la pensiune.
La 30 km distanta se afla scoala de calarie de la Domeniul Dracul din Danes. La 60 km distanta se afla partia de schi de la Baile Homorod. De la pensiune se pot face excursii pe jos sau cu bicicletele noastre pe vechile drumuri sasesti ce leaga satele intre ele. La 30 minute distanta se pot vizita bisericile fortificate si cetatile de la Rupea, Viscri, Sighisoara si Biertan.

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Casa Bazna 4 *

CASA BAZNA Aceasta pensiune este un punct important punct de plecare pentru plimbarile cu caruta si pentru drumetii in intreaga zona Valea Tarnavelor.
O priveliste incantatoare o reprezinta si bisericile saxone din zona: Biertan, Altel, Bratei, Mosna sau Valea Viilor.
Dupa o plimbare placuta in mijlocul naturii, ospitalitatea si serviciile pensiunii sunt bine venite.
Pentru cei ce doresc sa viziteze Transilvania, Bazna poate fi un punct de pornire. De aici e pot face excursii mai lungi sau mai scurte spre:
* Bisericile fortificate de la Biertan, Mosna, Valea Viilor
* Castelul Bethlen in stil renascentist de la Cetatea de Balta
* Medias, puteti vizita singura biserica fortificata din mediul urban (Sfanta Margareta) si orasul vechi
* Sibiul cu vechiul si pitorescul oras medieval (declarat rezervatie arhitectonica) si cu cel mai vechi muzeu din sud-estul Europei, Muzeul Bruckenthal, cu o galerie de arta fara egal.
* Sighisoara, singura cetate medievala locuita din Transilvania.
Programul Saptamanal include:
* Cazare 7 Zile / 6 Nopti
* DemipensiunePret / Persoana in camera dubla – 370 RON

Bar
Locuri de parcare
Localizata intr-un spatiu pitoresc,Tratament: 
Pentru tratarea afectiunilor ale articulatiilor,artroza, dereglarilor de metabolism, afectiuni ginecologice, terapie post operatorii si post – traumatice.
Aceste tratamente se face in cadrul clinicii, cu ajutorul aparatura moderna. Echipamentul corespunzator pentru terapie – sauna si sala de fitness, sali, piscina acoperita, asigura o recuperare rapida.

Wellness: 
Impachetarile cu namol de la Bazna merita pe buna dreptate aprecierea vizitatorilor. Sarea de la Bazna, bogata in iod si brom este folosita pentru bai relaxante. Rezultatele dupa un astfel de tratament sunt vizibile.
a) Apele minerale sarate-iodurate, folosite sub forma de bai, au un efect complex datorita actiunii concomitente a celor trei factori: termic, mecanic si chimic.
b) Namolul de Bazna prezinta o plasticitate si o consistenta moale, cu dispersiune foarte fina, care nu necesita o pregatire prealabila pentru tratament, pretandu-se, datorita proprietatilor sale, la impachetari, dupa ce mai intai este incalzit; se aplica pe piele la temperaturi de 42-45°C.
c) Sarea de Bazna se obtine in statiune direct din apele minerale, prin evaporare la incalzire. Folosirea ei se face sub forma de comprese, cataplasme, in special pe adomen. Se dilueaza 25 g sare de Bazna intr-un litru de apa. Pentru baile partiale, concentratia este de 1/2 kg sare la litru, iar pentru baile generale 1-2 kg sare.

Transfer direct: 
Tren – Statia de tren din Medias
Avion – Aeroportul din Sibiu sau cel din Cluj-Napoca
Statiunea Bazna este accesibila din orice parte a tarii, fiind asezata in apropierea unor importante drumuri si cai ferate.
Pe sosea: – la 18 km de Medias, unde se poate ajunge de la Sighisoara sau Sibiu ; la 22 km de Tarnaveni, unde se poate ajunge de la Tg. Mures.
Pe calea ferata localitatea este deservita de statiile CFR Medias si Tarnaveni.
Pe cale aeriana localitatea este deservita de aeroporturile Sibiu si Tg. Mures.

Pentru mai multe informatii, tarife sau detalii va rugam sa ne contactati !

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Cosmi 3 *

COSMI situata la intrare in Blaj dinspre medias .pensiunea cosmi va ofera tot confortul si ospitalitatea pe toata durata si tot odata pensiunea cosmi va mai pune la dispozitie o o gama diversificata de mancaruri si bauturi extraordinare va asteptam sa va convigeti personal.

Pentru mai multe informatii, tarife sau detalii va rugam sa ne contactati !

0365-73-02-18

0770-81-31-40

0743-57-23-78

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Grosspold 5 *

Bine ati venita la Grosspold, 5* unde va asteapta 10 camere (capacitate de 24 persoane) sau apartamente cu baie proprie, gradina extraordinara. Apartamente decorate luxos, diferit. Bucatarie rafinata si traditionala.
Structura cazare:
– Apartamentul de zestre:
Doua camere mari, cu baie, linistite si extreme de confortabile, elegante, cu pat matrimonial cu saltea ortopedica, TV, salon. Mobila, tablourile, tesaturile va vor duce intr-o lume linistita, atemporala, de odihna si cugetare.- Camera de pictura:
O camera foarte mare, cu un pat matrimonial si un pat de o persoana, cu baie dar mai ales cu o lumina calda, cu sevalet si trusa de pictura.

– Camera secreta
Cel mai mare pat din Romania 18 metri patrati! Cada cu hidromasaj in camera! Decor neoclasic, luxos, confortabil in mov si auriu! Baie deosebita! Mobilier restaurat, pretios, lumini sezuale pentru cei care se rasfata! Televizor LCD si candelabru de cristal in zona patului!

Pensiunea Kailis 3 *

Pensiunea Kailis, amplasată într-o zonă relativ izolată a stațiunii Bazna, oferă, prin cadrul natural înconjurător, o minunată oază de vis oaspeților săi.Într-o atmosferă caldă și elegantă puteți savura un meniu bogat și diversificat, de la mâncăruri specifice bucătăriei ardelenești, până la diverse sortimente internaționale, însoțite de o gamă variată de băuturi tradiționale, în special, renumitele vinuri ale podgoriilor din Podișul Târnavelor.

Confortul oferit de Pensiunea Kailis, prin ospitalitatea și calitatea serviciilor sale, garantează celor care-i trec pragul, petrecerea unui sejur plăcut, relaxant și odihnitor.

Pensiunea este structurată astfel:

– 8 camere cu pat dublu fiecare;
– 2 apartamente (cu câte 2 camere fiecare 4 locuri /apartament)
– total locuri pentru cazare: 24
– restaurantul are o capacitate de 40 de locuri

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Todoran 2 *

Pensiunea Todoran este situata in comuna Biertan, judetul Sibiu intru-un loc incarcat de istorie si traditie.Pozitionata intre doua orase medievale Medias si Sighisoara la jumatatea distantei. Pensiunea este acreditata de Ministerul Turismului si este clasificata la doua margarete.
Aflata intr-un cadru cu multe dealuri si vegetatie,constituie un loc de odihna pentru orice turist.Pensiunea poate organiza sejururi, revelioane dar si alte pachete turistice.
Pe dealurile din apropiere se pot organiza drumetii,montainbike,ski sau alte activitati.Pensiunea are urmatoarele dotari: 4 camere cu 9 locuri,cablu-tv,internet,telefon, spatiu de recreere, baie, incalzire permanenta,frigider iar gazdele va ofera multa seriozitate si profesionalism.In comuna pot fi vizitate urmatoarele obiective turistice: biserica fortificata, crama,biserica ortodoxa si catolica,satele din imprejurimi.
De-a lungul timpului au trecut pe la noi turisiti din toate colturile lumii: America, Germania, Franta, Italia, Ungaria, Japonia, Belgia,Elvetia dar si din tara.
Pentru mai multe informatii, tarife sau detalii va rugam sa ne contactati !
0365-73-02-18
0770-81-31-40
0743-57-23-78

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Underus 4 *

Pensiunea Unglerus – imobil reamenajat in stil medieval in anul 2006 prin cofinantare SAPARD.
Pensiunea dispune de 32+8 de locuri de cazare structurate in 14 camere double, 2 apartamentecu doua camere si 2 apartamente cu 3 camere, dotate cu mobilier din fier forjat si lemn, tv, minibar, grup sanitar propriu dotat cu cabina de dus cu hidromasaj sau cada pentru baie.
Turistii pot servi micul dejun in sala de mese a pensiunii cu o capacitate de 30 locuri, sau la restaurantul Unglerus aflat in imediata apropiere.
Servicii oferite – Pensiunea Unglerus Biertan
  • Mic dejun inclus.
  • Sala de conferinte cu o capacitate de 40 locuri.
  • Sala de mese cu o capacitate de 30 locuri.
  • Curte.
  • Loc pentru parcarea masinilor.
Imprejurimi – Obiective turistice Biertan
Pensiunea Unglerus se afla situata in imediata apropiere a Bisericii fortificate din Biertan, obiectiv istoric intrat in Patrimoniul UNESCO(1993).
Biserica este renumita pentru amvonul sau sculptat si pentru usa sacristiei, adevarate opere de arta ale mestesugarilor pietrari si tamplari ardeleni.
Pentru mai multe informatii, tarife sau detalii va rugam sa ne contactati !

0365-73-02-18

0770-81-31-40

0743-57-23-78

————    Rezerva Acum    ————




Sighisoara – Perla Transilvaniei

Sighisoara este printre putinele orase-cetate locuite din Europa si singurul conservat in cea mai mare parte dar si locuit din Romania. Datorita arhitecturii sale remarcabile, a pozitiei dominante si a ambiantei geografice, orasul a fost supranumit inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea “Perla Transilvaniei”. Planul orasului-cetate este caracteristic oraselor germane intemeiate in evul mediu tarziu. Sighisoara are o imagine aparte si datorita faptului ca de secole, în acest burg medieval au convietuit în buna întelegere români, maghiari, sasi si alte nationalitati, care s-au ajutat reciproc, dând nastere unei comunitati multiculturale.
Situandu-se in partea centrala a tarii, distantele pana la principalele localitati de interes economic, administrativ, cultural si turistic nu sunt prea mari: 297 km Bucuresti, 120 km Brasov, 156 km Cluj, 54 km Târgu Mures, 40 km Odorheiu Secuiesc, 90 km Sibiu. Pe directia vest-est Sighisoara este strabatuta de calea ferata electrificata Bucuresti-Brasov-Cluj-Oradea, precum si de soseaua internationala (E60) Bucuresti-Brasov-Tirgu Mures-Cluj-Oradea-Budapesta. Spre nord-est o cale ferata si o sosea leaga Sighisoara de Odorheiu Secuiesc, iar spre sud o alta sosea asigura legatura cu Agnita si de aici cu Fagarasul si Sibiul.
Principalul punct de atractie turistica al Sighisoarei este cetatea medievala, cu tunuri si bastioane biserici si case de locuit bine pastrate pâna în zilele noastre: Turnul cu Ceas este principalul punct de intrare în cetate – o imagine simbol a Sighisoarei, adapostind în prezent Muzeul de Istorie al orasului; Turnul Cositorarilor; Turnul Macelarilor; Turnul Cizmarilor; Turnul Croitorilor; Turnul Cojocarilor; Turnul Fierarilor; Turnul Frânghierilor; Turnul Tabacarilor; Biserica Manastirii, Biserica din Deal; Casa Venetiana; Casa cu Cerb; Casa de pe Stânca; Casa cu Sindrila (Eweret); Casa Vlad Dracul etc. Cetatea Sighisoara a primit de-a lungul timpului apelative ca: “Perla Transilvaniei”, “margaritar al Transilvaniei”, “Nürnberg transilvanean”. Sighisoara ni se înfatiseaza ca un veritabil oras-muzeu, oferind vizitatorului modern sansa rara de a realiza o întoarcere în timp, în atmosfera medievala de acum câteva sute de ani. Alte atractii importante sunt Biserica Ortodoxa din Cornesti, Biserica Romano-Catolica, Biserica Evanghelica , Platoul Breite si Platoul Vila Franca, Manastirea Sfantu Dimitrie si Catedrala Ortodoxa Sfanta Treime 

HOTELURI

ApartHotel ***

HotelApart amplasat intr-o cladire noua care se incadreaza perfect in arhitectura unuia dintre cele mai vechi orase ale Transilvania, spatiile de cazare oferite de Aparthotel Sighisoara creaza pentru oaspeti spatiu de lucru, si, dupa caz, atmosfera relaxanta si primitoare pentru un excelent sejur de scurta sau lunga durata.

 Camere – Hotelul dispune de patru studio-uri si doua apartamente cu un dormitor la etajul intai, respectiv doua apartamente cu doua dormitoare, un apartament cu un dormitor si doua studio-uri la etajul al doilea.

Apartamentele si studiourile sunt modern mobilate avand bucatarii si bai complet echipate astfel incat oaspetii pot organiza intalniri de afaceri sau chiar invita prieteni in vizita pentru cateva ore.

Servicii incluse:

– aer conditionat
– conexiune internet de mare viteza
– TV cablu
– bucatarie complet utilata: frigider, plita electrica, cafetiera, microunde, prajitor paine
– masina de spalat rufe, uscator, fier de calcat
– curatenie in camere si schimbare lenjerie
– aparat lustruit pantofi
– concierge:rezervari bilete la spectacole, bilete la tren, inchiriere de masini, informatii locale, flori, comenzi taxi, curierat, supermarket etc.
– primire si expediere corespondenta
– presa locala si nationala
– trezire la cerere
– acces cu cheie magnetica
– parcare supravegheata video 24/7
– garaj subteran
– safe

Servicii cu plata:

– mic dejun
– room service
– catering
– convorbiri telefonice
– servicii secretariat: expediere fax, copiere si imprimare documente
– spalat si calcat rufe
– pat suplimentar, tarc copii

————    Rezerva Acum    ————

Casa Legenda ****

Casa Legenda este situata chiar in Cetatea Sighisoara la cativa pasi de Piata Cetatii in imediata vecinatate a Bisericii Franciscane.
In tara lui DRACULA in cea mai frumoasa cetate medievala locuita din Europa, anul 1431 inseamna de mult inceputul vietii. Aici – Sighisoara – “Perla Transilvaniei” adaposteste undeva pe o strada ingusta si romantica, o casuta cocheta pentru cele mai rafinate gusturi, denumita simbolic “LEGENDA”, care va asteapta sa-i fiti oaspeti.
 

————    Rezerva Acum    ————

Casa Saseasca ***

…. Iar odata ajuns in mijlocul Cetatii Sighisoarei, la doar doi pasi de vestitul Turn cu Ceas, am tras la Pensiunea Casa Saseasca sŸi mare mi-a fost mirarea la ce-mi vazura ochii.

Aveau acolo minunatie de curte cu umbra deasa iar casa arata ca-n vremea vechilor sasi mestesugari ce chiar o locuisera candva.

Ospitalitatea gazdelor dar sŸi confortul camerelor mi-au facut tare placuta sŸederea.

Aveau noua camere sŸi toate cu grup social propriu, cu vana sau cu dus, paturi matrimoniale sau single, tv, cablu, telefon, sŸi internet, iar caldura mobilierului traditional, pictat de mana, ma facea sa retraiesc inca o data istoria acestor meleaguri.

Casa Saseasca Sighisoara se afla chiar in inima Cetatii Medievale, in Piata Cetatii, la 100 m de Turnul cu Ceas.

————    Rezerva Acum    ————

Hostel Burg *

Burg Hotel este un cultural si modern hostel pentru tineret. Camerele hostelului nostru sunt situate intr-un complex de cladiri medievale din secolul al XVII-lea. La origine aceste 3 cladiri au fost folosite ca locuinte. In procesul de transformare al cladirilor in hostel s-a pus accent pe pastrarea valorii istorice, acest lucru observandu-se in arhitectura camerelor, care refelecta trecerea secolelor.
Hostelul are 63 de locuri, iar in cele 16 camere pot fi cazati 2, 3, 4, 5 si respectiv  6 persoane. Pentru grupuri – de elevi, studenti, pensionari – tarifele sunt  atragatoare respectiv: 30 ron/persoana/noapte. Pretul nu include micul dejun.
Hostelul dispune de un restaurant propriu cu terasa oferindu-va un meniu consistent si variat, cu o capacitate de 100 de locuri + o terasa interioara de 20 de locuri.

Servicii si dotari:
• incalzire centrala
• fiecare camera are baie proprie
• fiecare camera are tv cu cablu
• receptie 24 ore/zi
• sala  de conferinta cu 70 locuri.
• sala cu 15 calaculatoare, dotata cu proiector.
• crama – 40 locuri
• bar
• internet wireless.

– oaspetii pot folosi gratuit sala de seminar si crama pentru petreceri.
– se acorda gratuitati pentru liderul de grup (la 20 persoane – 1 gratuit)
– detinatorii de card Youth Hostel beneficiaza de o reducere de 10%.

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Binderbubi *****

Hotel Binderbubi aflat in centrul municipiului Sighisoara, raspunde celor mai exigente cerinte de confort, servicii si utilitati intr-o ambianta specific tiroleza observabila de la intrare si pana in restaurant, crama, spatiile de cazare, salile de conferinte si SPA.
 Hotelul Binderbubi este singurul din zona clasificat la un nivel de confort de 5 stele, fapt care este remarcat atat la exterior, cat si la interiorul hotelului. Cu dimensiuni generoase, camerele sunt gandite special pentru a asigura confortul si linistea de care aveti nevoie.Cazare: Hotelul BinderBubi va pune la dispozitie un numar de 52 de camere dintre care: 3 camere single, 37 camere standard, 5 apartamente junior, 6 apartamene senior si 1 apartament presidential. Apartamentele au denumiri diferite si personalitati constructive specifice stilului hotelului, spre exemplu Rosemarie, Karoline, Phillip, Leopold, Florian. Structura hotelului BinderBubi se imparte pe 4 nivele dupa cum urmeaza:
Nivelul 1 dispune de 14 camere, dintre care 1 camera single, 11 camere standard si 2 apartamente senior ( Saskia si Ernst).
Nivelul 2 dispune de 17 camere, dintre care 1 camera single, 13 camere standard, 1 apartament junior (Karoline) si 2 apartamente senior (Liesel si Florian).
Nivelul 3 dispune de 14 camere, dintre care 11 camere standard, 1 apartament junior (Phillip) si 2 apartamente senior (Josefina si Rosemarie) Nivelul 4 dispune de 7 camere, dintre care 1 camera single, 4 camere standard, 1 junior suite (Agnes) si 1 apartament prezidential (Leopold)Dotari: 
* Internet (wireless in spatiile comune )
* LCD TV, Pay TV si divertisment
* Seif * Minibar;
* Fierbator apa, cafea, ceai
* Aer conditionat
* Uscator par, oglinda cosmetica
* Telefon in baie
* Telefon la masa de lucru
* Acces cu card
* Sistem secundar de inchidere a usii Restaurant-TerasaRestaurant: – Confortul, eleganta si calitatea serviciilor oferite fac din restaurantul “Lorelei”, cu o capacitate de 85 de locuri, alegerea ideala pentru organizarea de petreceri, mese festive si intalniri de afaceri. Restaurantul nostru va ofera o gama variata de preparate si specialitati culinare.Crama: – Crama La Pastorella cu o capacitate de 85 locuri ofera clientilor o ambianta rustica deosebita, un spatiu generos si tot odata programe musicale live. Peretii cramei sunt pictati cu imagini inspirate din operele pictorului Pieter Bruegel cel Batran numit si Bruegel al Taranilor, cel mai de seama pictor flamand al secolului al XVI-lea.Sali de conferinta: – Cele 3 sali de conferinte de care dispune Hotelul BinderBubi, Amadeus (20 de locuri), Galileo (50 de locuri) si Oberth (60 de locuri) gazduiesc in cele mai bune conditii toate categoriile de intalniri de afaceri, de la sedinte restranse de cateva persoane, pana la conferinte la nivel inalt, mese rotunde, seminarii, training-uri.
Facilitati oferite: Sistem de sonorizare profesional; video-proiector; ecran de proiectie; acces internet; flipchart si aer conditionat

Spa: – Hotelul BinderBubi va pune la dispozitie si o zona de wellness Blumengarten SPA, care include jacuzzi, aromaterapie, sauna (umeda, uscata), baie cu fan, saltele cu apa si sezlonguri. Oferim si masaj la cererea clinetilor.

Jacuzzi: – Efectuarea bailor in Jacuzzi are ca efect imbunatatirea circulatiei si obtinerea starii de relaxare prin realizarea masajului cu bule de aer a spatelui, cefei, coapselor si picioarelor. In combinatie cu sauna se obtine destinderea totala.

Sauna umeda si uscata: – Aerul cald introdus in sauna favorizeaza eliminarea toxinelor asigurand o curatire a pielii si o eliminare a aproximativ 30% din rezidurilor aflate in corp. Inhalarea de abur este un excelent tratament pentru multe probleme respiratorii si a sinusurilor.

Sauna este benefica si pentru piele, pentru ca se produce colagen, dand pielii elasticitate si un aspect neted, elimina celulita si toxinele adunate in organism.

Sauna cu aroma terapie: – Aromaterapia are rol dublu. In primul rand aromele esentiale ajuta creierul sa obtina un mai bun control al emotiilor, iar pe de alta parte penetreaza pielea si patrunde in fluxul sangvin si sitemul imunitar si actioneaza conform unei metode fiziologice. Prin aromaterapie se obtine hranirea si hidratarea pielii, atenuarea stresului, purificarea organismului si reducerea apetitului.

Bai cu fan:(capsule cu fan) – Prin inhalarea aerului cu arome de fan se obtine starea de relaxare psihica si fizica prin destinderea musculara si nervoasa si realizarea unui bun process de respiratie.

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Casa Wagner ***

Hotel Casa Wagner va invita in cetatea medievala a Sighisoarei, in inima Transilvaniei pentru a trai o experienta de neuitat.. Hotelul se afla situat intr-o locatie istorica unica, in Piata centrala a cetatii medievale. Cele 2 cladiri care gazduiesc acum complexul, dateaza din sec. XVIII si sunt inscrise pe lista monumentelor istorice aflate in patrimoniul mondial UNESCO.

 Camere: Hotelul Casa Wagner Sighisoara dispune de 22 de camere atat apartamente spatioase, cat si camere double si single. Toate camerele sunt dotate cu baie, TV si telefon.
 Restaurantul cu bolti gotice de la parter poate gazdui 80 de persoane si ofera o gama variata de preparate culinare traditionale si internationale. Terasa interioara (cap. 80 locuri) este locul ideal pentru a petrece momente de relaxare la umbra nucului batran.
Crama Casei (cap. 80 locuri) va puteti bucura de o colectie aleasa de vinuri si bauturi si asculta muzica live in compania lautarilor.

 Sala de conferinta: in stil amfiteatru are o capacitate de 130 de locuri iar sala in stil careu sau consiliu o capacitate de 30 de locuri (sistem de traducere simultana, video-proiector, ecran, flip-chart, TV si DVD).
Sala de conferinta in stil amfiteatru are o capacitate de 100 de locuri (sistem de traducere simultana, video-proiector, ecran, flip-chart, TV si DVD).

 Servicii si dotari:
– Restaurantul 80 de persoane si ofera o gama variata de preparate culinare traditionale si internationale.
– Terasa interioara cu o capacitate de 80 locuri.
– Crama cu o capacitate de 80 locuri, locul unde va puteti bucura de o colectie aleasa de vinuri si bauturi.
– 2 sali de conferinte cu capacitati de 30 si respectiv 130 locuri dotate cu video proiector, ecran, flip-chart, tv si Dvd
Pentru sejururi mai lungi se pot organiza excursii in imprejurimile Sighisoarei:Biserica fortificata de la Biertan si castelul de la Cris, Salina Praid, Sovata.

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Cavaler ****

Hotel Cavaleru se bucura de o amplasare perfecta in centrul cultural si istoric al Sighisoarei..situandu-se la distante apropiate (1-10 minute mers pe jos) de cele mai importante obiective, culturale si istorice ale orasului: Catedrala Ortodoxa, Sala de Cultura, Cinematograf, Muzeul de Istorie, Cetatea Medievala sau Gara CFR.
Hotel Cavaler este mai mult decat un loc destinat odihnei, este o incursiune fascinanta intr-o lume a rafinamentului care tinde spre perfectiune. Aici veti gasi o atmosfera distinsa, cordiala, care face ca luxul sa rimeze cu relaxarea.

Camere – Pentru calatori, oameni de afaceri, turisti cunoscatori ai conceptului de confort, interioarele spatioase si atmosfera calda a camerelor ii vor face sa se simta impliniti in luxul individualizat al fiecarei camere special gandit pentru a satisface nevoia de a contempla frumosul si designul rafinat.
Camerele de la Hotelul Cavaler fiind astfel create incat zgomotul de la artera principala sa nu se interfereze cu atmosfera unica si placuta a hotelului.
Capacitate 18 camere: single/double/apartament: 42 persoane.

Sala de conferinte – Daca aveti nevoie de o sala de intalniri, pentru un grup mic sau conferinte la nivel inalt, sala de conferinte de la Hotel Cavaler va sta la dispozitie, iar personalul amabil si profesionist va va ajuta la organizarea oricarui tip de eveniment business, seminar, conferinta sau cultural.
Evenimentele si intalnirile la noi vor purta amprenta profesionalismului si a unei atmosfere distinse.
Succesul unui eveniment de afaceri poate fi intregit de preparate atent selectionate si de o servire care sa aduca plus valoare organizarii.
Capacitate sala: 250 persoane.

Restaurantul – Prezinta un spatiu generos, amenajat in stil modern, plin de originalitate, forme, lumini si contraste..clientul intalneste arta culinara intr-un ambient deosebit si cu servicii de calitate.
Compania poate recrea atmosfera intima sau familiara unei aniversari, petreceri tematice sau a unei nunti bogate si somptuoase, pregatind spre exemplu, un bufet suedez sau un cocktail cat si mese traditionale. Evenimentele de acest fel se pot personaliza in functie de identitatea corporatista.
Parintii care doresc sa celebreze primi pasi in viata ai bebelusului lor printr-o petrecere deosebita, pot alege meniuri speciale si alte servicii conexe specifice acestui tip de eveniment.
Restaurantul este alegerea ideala pentru: nunti, botezuri, banchete pentru licee sau facultati, zile onomastice, petrecerea de revelion si alte ocazii speciale sau sarbatori.
Capacitate restaurant: 160 persoane.

Terasa – Restaurantul Cavaler, dispune de o terasa cu un spatiu generos, unde pe timpul calduros veti putea servi masa sau savura bauturi racoritoare intr-o ambianta placuta, unde privelistea orasului intregeste perfect satisfactia gastronomica.
Capacitate terasa: 50 persoane.

Servicii oferite:

* Acces cu cartela magnetica
* Acces internet wireless
* Televizoare in camera
* Încalzire centrala
* Aer conditionat
* Microclimat individual controlat
* Camera de bagaje
* Camere fumatori
* Camere nefumatori
* Room-service
* Lift
* TV Living
* Restaurant propriu
* Bar – minibaruri
* Sala de conferinte:video-proiector; ecran de proiectie; flipchart.
* Masaj
* Seif la receptie
* Spalatorie rufe
* Terasa
* Parcare
* Informatii turistice

Arhitectura deosebita a hotelului Cavaler, un proiect de design de exceptie si finisajele la cele mai inalte standarde de calitate, impreuna cu echipa proprie de profesionisti va vor transforma fiecare vacanta sau eveniment intr-un succes..

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Claudiu ***

Hotelul Claudiu a fost modernizat dintr-un imobil datand din anul 1683, facand parte din Braul Cetatii Sighisoara si a fost construit si dotat la cele mai inalte standarde occidentale avand consultanta de specialitate din germania.Camerele sunt dotate cu grupuri sanitare proprii cu dus, televizoare racordate la televiziunea prin cablu, telefon, acces la internet.Hotelul dispune de doua microbuze tip Mercedes, noi (8 locuri) care stau la dispozitia clientilor, contra cost onorabil, pentru excursii in tara si in imprejurimile Sighisoarei.Hotelul are un restaurant-bar cu o capacitate de 68 locuri intr-un ambient placut si prietenos dupa stilul bavarez si un total de 36 locuri de cazare formate din 10 camere duble, 6 camere single, un mini apartament.
Camerele sunt dotate cu grupuri sanitare proprii cu dus, televizoare racordate la televiziunea prin cablu, telefon, acces la internet

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Korona ****

Elegantul Hotel Korona, este situal la baza Cetatii Medievale din Sighisoara, la cinci minute de centrul comercial si istoric al orasului.Clasificat la 4 stele cu o arhitectura moderna, hotelul pune la dispozitia oaspetilor 40 de camere
Va invitam sa beneficiati de luxul, eleganta si rafinamentul camerelor caracterizate de un design modern cu detalii ambientale unice, ce vor face sederea dumneavoastra de neuitat.Hotel Korona, ofera o gama completa de servicii de inalta calitate pentru calatoriile de afaceri, precum si pentru organizarea de evenimente locale si internationale, intr-o atmosfera cosmopolita, deopotriva relaxanta si calduroasa in inima orasului.
O ambianta deosebita, pentru un om deosebit. Pentru ca nu esti oricine pentru noi.
Calitatea serviciilor iti va dovedi acest lucru.
Nu conteaza in ce camera te vei regasi, toate au in comun un lucru: sunt facute doar pentru tine, sa te simti bine, ca acasa, si sa uiti ca esti pe drum.

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Poenita ***

Hotel Poenita beneficiaza de o pozitie privilegiata in orasul Sighisoara, supranumita si PERLA TRANSILVANIEI, fiind situat intr-un cadru pitoresc, inconjurat de vai si dealuri care invita la odihna si recreere. Punctul de atractie al hotelului il constituie combinatia intre amplasamentul deosebit din mijlocul naturii, atmosfera calda si romantica, calitatea serviciilor, si nu in ultimul rand, accesibilitatea preturilor. De la inceputul activitatii s-a pus accentual pe investitiile necesare asigurarii calitatii serviciilor si a produselor, considerand ca cea mai buna reclama este cea realizata de client insasi.
  Camere: spatiul de cazare al Hotelului Poenita este impartit in 29 de camere cu 2 paturi individuale (twins), 4 camere cu 3 paturi individuale, corespunyatoare celor mai drastice rigori impuse de standardele pietei occidentale.
Fiecare camera are in dotare: grup sanitar propriu, TV color (televiziune prin cablu cu 40 programe), telefon, internet.
  Restaurantul: ofera clientilor un meniu bogat cu specific atat romanesc cat si international. Oferta noastr? mai cuprinde posibilitatea de a organiza pe parcursul intregului an, mese festive, receptii sau simpozioane.
Cadrul intim face ca restaurantul Poenita sa fie un loc placut pentru orice ocazie. Punctul de atractie il constituie combinatia intre amplasamentu deosebit, atmosfera calda si romantica, calitatea serviciilor, si nu in ultimul rand, accesibilitatea preturilor.
  Capacitate: cu o sala principala si un separeu, dispune de 60 de locuri de servire a mesei.

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Rex ***

Hotelul Rex complet refacut si dotat in 2010, are o lunga traditie in arta ospitalitatii. Este un hotel cu un design interior special si facilitati moderne. Atmosfera primitoare, rafinamentul si eleganta aranjamentelor impreuna cu serviciile impecabile va vor convinge ca fiind gazda potrivita pentru orice situatie.
Hotel Rex, dispune de 28 de camere (duble si single) si 2 apartamente. Aceste camere au o arhitectura diferentiata, sunt silentioase si confortabile, dispunand de dotari noi, moderne conform standardelor.Camerele, spatioase si confortabile, dispun de amabilitatea unui personal bine calificat sunt garantiile unui sejur reusit. La cerere organizam excursii in cetatile sasesti din imprejurimile Sighisoarei.Restaurantul, situat la parter, va ofera prin servicii impecabile, o diversitate de preparate din bucataria romaneasca si internationala, vinuri si bauturi fine.Capacitate restaurant: 120 de oaspeti isi pot satisface poftele culinare, alegand dintr-un bogat sortiment de specialitati romanesti sau greco-mediteraneene la cele mai inalte standarde. Specialitati gatite dupa retete alese, savurate impreuna cu vinuri de vita nobila atent selectionate se pot servi intr-o ambianta confortabila si relaxanta.Sala de conferinta a hotelului are o capacitate de 150 de locuri, fiind solicitata atit pentru pregatiri profesionale, pentru seminarii, conferinte, cit si pentru organizarea unor evenimente speciale. Servicii oferite:
– Mic dejun inclus
– Mic dejun optional
– Minibar
– Room service
– TV & Cablu
– Internet
– Seif
– Spalatorie
– Asistenta medicala
– Parcare pazita
– Trezirea la cerere
– Servicii postale
– Inchirieri auto
– Servicii comisionar curier
– Concierge

 

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Sighisoara ***

Hotel Sighisoara cu o bogata experienta in domeniu datorata serviciilor oferite, are deosebita placere de a se prezenta, in speranta ca veti fi oaspeti, pentru a va forma o mai buna imagine. Cladirea hotelului construita in 1520, reprezinta un monument istoric si are o amplasare ideala in inima Cetatii Medievale. Cladirea hotelului (formata din 2 constructii civile ) , formeaza un corp comun si reprezinta de fapt fosta casa Zeiglerische.
 Hotelul Sighisoara dispune de 29 de camere (single si duble) si 3 de apartamente.
Restaurantul  – ofera o atmosfera ideala pentru intalniri de afaceri sau pentru evenimente culturale organizate in grup restrins.
Terasa/gradina – intr-o atmosfera familiara cu 60 locuri, iluminata in serile de vara, creand astfel o punte feerica intre viata cotidiana si hotel.
Crama hotelului – In ambianta medievala a cramei hotelului puteti savura mancaruri traditionale si posibilitatea de organizare a unor evenimente speciale (nunti, botezuri, aniversari, alte petreceri).
 Oaspetii sunt invitati sa beneficieze de serviciile oferite de noi :
– Room Service
– Servicii internet
– Spalatorie
– Parcare pazita
– Casa de valori
– Sala de conferinte
– Servicii postale
– Serviciu transport bagaje
– Serviciu comisionar curier
– Trezirea la cerere
– Rezervarea de bileteServiciile salonului Beauty Center ofera :
– Sauna
– Jacuzzi
– Fitness
– Solar
– Coafura, manichiura, pedichiura
– Cosmetica
– Masaj

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Transilvania ***

Situat in legendara Sighisoara, Hotelul Transilvania, o locatie noua,va asigura petrecerea unor clipe minunate intr-un cadru intim si placut. Pe langa camerele frumoase si restaurantul placut , va asiguram o gama variata de servicii necesare si utile dumneavoastra precum sala de conferinte cu videoproiector pentru diferite intruniri, inchirieri auto, servicii de spalatorie, seif, internet gratuit si multe multe altele. Iar in parcarea proprie , supravegherea permanenta confera siguranta maxima tot timpul. Calitatea serviciilor si amabilitatea gazdelor vor fii la inaltimea asteptarilor.

————    Rezerva Acum    ————

Hotel Steaua **

Hotel Steaua este situat in plin centrul orasului medieval Sighisoara, incadrandu-se prin constructia sa in ansamblul arhitectonic al municipiului de pe Tarnava Mare.Hotelul are 52 de camere in regim single, double si triple cu o capacitate de 117 locuri de cazare. Dispune de parcare proprie, pazita non-stop.De la inceputul acestui secol, “Steaua” straluceste prin tot ceea ce are si face, pe fruntea faimosului burg Sighisoara, ramanand cel mai mare complex hotel-restaurant al municipiului.

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Ana Cristina *****

Pensiunea Ana Cristina  5* va asteapta in Sighisoara la marginea unei padurii, departe de aglomeratia urbana si poluare. Pensiunea ofera un confort deosebit si cu numai cele 7 dormitoare duble ofera o intimitate aparte. Fiecare din cele 7 camere de cazare este dotata cu pat dublu matrimonial, existand posibilitatea de a suplimenta cu pat pentru copii. Fiecare camera are TV color, cablu cu 40 de programe, baie cu dus si acces la internet wireless.
In grandina pensiunii beneficiati de multa verdeata, gratar cu rotisor (inedit) cu o moara de apa si un foisor incapator unde va puteti relaxa in zilele calduroase de vara. Deasemenea punem la dispozitia invitatilor nostri (gratuit bineinteles) o bucatarie complet utilata si access la parcarea privata.
Pentru ca se spune ca “O imagine valoreaza cat o mie de cuvinte” va invitam sa vizitati si galeria de imagini a pensiunii noastre si filmele de prezentare de mai jos.

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Aquaris Camping ***

Pensiunea Aquaris*** situata in centrul orasului Sighisoara, vis a vis de Catedrala Ortodoxa este la dispozitia dumneavoastra pentru a va oferi acel moment de relaxare de care aveti nevoie. Gazdele va stau la dispozitie, oferindu-va cele mai bune conditii de cazare si relaxare.  Ati ajuns exact acolo unde trebuie! Cele 10 camere cu baie proprie dotate cu tv cablu, acces intenet wireless acces telefon international, etc va ofera un confort deosebit. Pensiune are sala de mese si bucatarie, parcare proprie totul situat intr-o ambianta placuta in mijlocul naturii. otodata dispunem de Camping cu 10 casute rustice din lemn, grup sanitar ,dus, terasa in aer liber, snack-bar, si locuri de amplasare de rulote dotata special si corturi. Pentru clientii nostrii accesul la piscina si terenurile de sport este gratuit. Apa limpede si curata va asteapta sa va racoriti.

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Baier Hoff ***

Pensiunea Baier Hoff 3*
Situata in imediata vecinatate a Cetatii Sighisoarei, cladirea care gazduieste pensiunea Baier Hoff, pe care v-o prezentam in aceste randuri, se afla pe strada pe care odinioara conducatorii vechilor bresle mestesugaresti ale sasilor au denumit-o Baiergasse.
Cladirea face parte din ceea ce s-a dovedit a fi Orasul de Jos al Scaunului Sighisoarei si care in acele timpuri era prima piedica in calea invadatorilor cetatii.
Am incercat din rasputeri sa-i redam putin din ceea ce cu mult talent si inspiratie comunitatea sasilor, care era aici stabilita, a ridicat cu multi ani in urma. Vechea Baiergasse astazi se cheama 1 Decembrie 1918, iar pensiunea Baier Hoff se afla in curte la nr 5.
Cu multa ospitalitate va primim in cele zece camere de care dispunem si care sunt dotate cu paturi matrimoniale sau single. Fiecare camera are grup sanitar propriu dotat cu toate cele necesare inclusiv cu vana pentru baie. Din camera nu lipseste televizorul conectat la o retea de televiziune locala dar si prin satelit.
O sa va surprinda placut preturile rezonabile pe care le practicam dar si conditiile extraordinare de cazare pe care vi le punem la dispozitie.

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Bastion ***

“Pensiunea Bastion Sighisoara”, va asteapta cu portile deschise in inima Cetatii Medievale, oferindu-va cazare si posibilitate de relaxare, in imediata vecinatate a Scarilor Acoperite si a Biserici din Deal. Candva Manastire Franciscana, pivnita si cateva camere, au rezistat marelui incendiu din 1676, pastrand pe pereti inscrieri de sute de ani.
 Astazi, restaurata, va ofera relaxare in 7 camere, fiecare avand baie proprie, mobilate elegant, iar pivnita gazduind crama-restaurant.
Camerele sunt decorate si utilate pentru a asigura confortul maxim.
Facilitati cazare:
– internet wireless,
– fax,
– televizoare LED si LCD in camere,
– curte interioara,
– terasa,
– mic dejun.
Restaurantul cu crama, din caramida si piatra, in forma de arcada, dispune de 48 de locuri. Va stam la dispozitie cu 2 sali pentru evenimente, cu o capacitate de 48 de persoane, ideala pentru nunti, botezuri si banchete. Restaurantul – crama Pension, isi adapteaza serviciile in functie de tipului de eveniment solicitat de client, fie ca este vorba de petreceri private sau business. Compania poate recrea atmosfera intima sau familiara unei aniversari sau petreceri tematice. Evenimentele de acest fel se pot personaliza in functie de identitatea corporatista.

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Bella Vista ***

Pensiunea Bella Vista aici veti gasi confort, liniste, ambianta deosebit de placuta intr-un décor natural de exceptie! Se poate ajunge la noi cu orice autovehicul, ce poate ramane in parcarea supravegheata a pensiunii, iar amatorii de drumetii pot parcurge usor traseul de un pitoresc inedit.
Pensiunea Bella Vista va ofera cazare pentru 22 de persoane, in 10 camere spatioase, dotate modern, spatii special amenajate pentru relaxare, fitness si divertisment, precum si posibilitatea unor plimbari reconfortante in imprejurimi, in padurea ce se intinde pe culmea dealului, ori pe liziera sa sudica, de unde se admira cea mai frumoasa priveliste a Sighisoarei in intregul ei.
Servicii:
– Toate camerele au baie proprie, televiziune prin cablu, prize conectare la internet, posibilitate de conectare la internet in interior cu wireless;
– Sala de recreere unde se poate juca tenis de masa si alte jocuri;
– Organizare de excursii cu bicicleta in mijlocul naturii;
– La cererea clientului se poate asigura transferul la aeroporturile din TG. Mures (60 km), Sibiu (90 km) si Cluj Napoca (150 km);
– La cerere se pot organiza excursii pentru vizitarea istoricelor cetati sasesti: Biertan, Slimnic , Dealul Frumos, Merghindeal, Fagaras, Saschiz si Rupea;
– Tur al orasului Sighisoara cu vizitarea cetatii si a muzeului de istorie;
– Excursii vizitarea satelor sasesti traditionale: Viscri , Crit , Malancrav;
– Excursii in natura: vizitarea rezervatiei de stejari seculari de pe platoul Breite, cercetarea ecosistemelor care ilustreaza biodiversitatea zonei de pe platoul Breite si Dealul Garii.
– Bucataria este pregatita pentru a oferi un mic dejun pe gustul d-voastra si e deschisa utilizarii ei de catre clienti, la fel si grill-ul amenajat in curtea pensiunii.

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Casa Baroca ***

Pensiunea “Casa Baroca Sighisoara” – este o casa Monument Istoric, situata in Municipiul Sighisoara, judetul Mures, pe strada Cositorarilor la numarul 9. Se afla pe partea opusa fata a sediului Parohiei Evanghelice si a Turnului Cositorarilor, in coltul strazii.
 Casa are accesul pietonal atat dinspre strada Cositorarilor cat si dinspre Piata Ratustelor, fiind situata in apropierea Turnului Cositorarilor, Turnului cu Ceas, a scarilor acoperite, si a Casei Vlad Dracul. Constructia este cladita in stil medieval, cu pereti grosi, trapezoidali, tavanul in forma de arcade. Fatadele sunt simple, cu ferestre clasicizante, fiind realizate cel mai probabil la inceputul secolului al XVIII-lea, incadrandu-se bine in stiluri reminiscente, neo-clasice al vremii.
 Servicii:
Parcare Internet wireless TV si Radio
Aer conditionat
Incalzire centrala
Baie proprie, cu cada in apartament
Frigider in bucatarie la dispozitia clientilor
Acces la bucatarie
Curte interioara
Accepta clienti cu animale de companie
Sala mese, mic dejun, servim mancare de casa, traditionala
Ghid turistic la dispozitia clientilor. Ghidul nostru este Tobosarul Cetatii.
Asistenta medicala

————    Rezerva Acum    ————

Pensiune Casa Costea **

Calatorule, sub zidurile vestitei Cetati a Sighisoarei la Casa cu al 27-lea nr. de pe ulita de langa gara – asa zisa Libertatii, a mai aparut un loc de popas. Te indem a te oprii, si a-l incerca…Poarta ti-e deschisa!  “CASA COSTEA”…un colt fermecator amenajat cu bun gust care reinvie un crampei din arta populara a satului romanesc.
 Camerele – amenajate rustic, cu specific local, cu obiecte si decoratiuni utilizate in trecut in casele taranesti, cu tesaturi si decoratiuni traditionale pe care se odihnesc vase de lut, decoreaza pensiunea si fac sa te simti intors in timp. Ambianta rustica impresionanta, incarcata de traditie, multiplele spatii de relaxare, dotate cu toate utilitatile precum si ospitalitatea gazdelor sunt doar cateva dintre elementele ce caracterizeaza Casa Costea.
Spatiul destinat – bucatariei – este amenajat in stil rustic, decorat cu elemente specifice stilului traditional romanesc, fapt ce-i confera o ambianta pitoresca, care creaza o atmosfera intima familiala.
Iata cateva dintre facilitatile pe care vi le punem la dispozitie in pensiunea noastra, astfel incat sa va simtiti cat mai bine:
* 4 camere si anume:
* camera cu lada de zestre
* camera cu furca
* camera cu amintiri
* camera de studiu
* 1 camera de zi “incarcata de traditie populara”
* 1 bucatarie complet echipata pentru pregatirea mesei
* parcare auto in incinta/curtea pensiunii
* apa calda si rece in permanenta
* incalzire centrala
* Tv cablu,internet
* loc de joaca pt copii
* masa de fotbal Soccer
* masa de tenis
* curte cu gradina si loc pentru gratar specific amenajat
* terasa
* gradina cu mese si banci
* loc de plaja
* foisor * transport (la cerere) – turul orasului si obiectivele turistice din zona
* informatii turistice si culturale
* acceptam turisti cu animale de companie

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Casa cu cerb ***

“Casa cu Cerb” este situata in centrul Cetatii medievale Sighisoara. Este monument istoric catalogat. Denumirea se datoreaza picturii murale exterioare, reprezentand un cerb in marime naturala, cu capul si trofeul montate pe zid. Casa cu Cerb este una dintre cele mai vechi cladiri din Cetate si cea mai interesanta din punct de vedere arhitectonic. In decursul timpului a suferit numeroase si profunde schimbari, de la locuinta rudimentara din lemn (sec. XIII) la forma complexa definitivata in sec. XVII si pastrata pana astazi. In tot acest timp, Casa cu Cerb a avut destinatia de locuinta. A fost locuita de persoane cu inalte functii administrative, judecatoresti sau clerical/bisericesti. Intre anii 1997-2001 Casa cu Cerb a fost restaurata complet si competent prin grija fundatiei Messerschmitt din Munchen, primind destinatia de centru cultural romano-german.
Restaurant:
 Casa cu Cerb este locul ideal pentru servirea mesei in cetatea medievala. Pentru servirea mesei Casa cu Cerb dispune de:
– Sala restaurant
– Sala Cofetarie
– Terasa
Terasa noastra va ofera o vedere impresionanta asupra cetatii medievale.

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Casa Dragonului ***

Pensiunea “Casa Dragonului Sighisoara”, te asteapta cu apartamente cu 2, 3 camere dotate cu bai si bucatarii generoase pentru a-ti gati bucatele dorite, (plita electrica, frigider, cuptor cu microunde, filtru cafea, prajitor paine, etc.), cu 14 locuri de cazare premium in centrul orasului Sighisoara cu apartamente de 3 stele (diferite din punct de vedere arhitectural) cu menirea de a te transforma intr-un nobil cavaler pe perioada sederii tale aici.
   Apartamente Casa Dragonului Sighisoara:
Apartamentul Comandorului:
  Pentru comandor, domnita lui si invitatii sai am pregatit un apartament elegant cu doua dormitoare (4 locuri),
– grup sanitar propriu;
– bucatarie utiliata (plita electrica, frigider, cuptor cu microunde, filtru cafea, prajitor paine);
– living mobilat;
– parcare;
– loc pentru gratar in curte.
Apartamentul Cavalerului:
   Pe cavaler, domnita lui si invitatii sai ii asteapta un apartament elegant cu doua dormitoare (4 locuri),
– grup sanitar propriu;
– bucatarie utiliata (plita electrica, frigider, cuptor cu microunde, filtru cafea, prajitor paine);
– living mobilat;
– parcare;
– loc pentru gratar in curte.
Apartamentul Scutierului:
   Scutierul, domnita lui si invitatii sai vor fi incantati de acest apartament elegant cu 3 dormitoare (6 locuri),
– grup sanitar propriu;
– bucatarie utiliata (plita electrica, frigider, cuptor cu microunde, filtru   cafea, prajitor paine);
– living mobilat;
– parcare;
– loc pentru gratar in curte.
  Parcarea privata iti pastreaza “caleasca” in siguranta iar pentru destindere iti poti petrece timpul alaturi de domnita si ceilalti comandori invitati la curtea amenajata pentru gratar.
  Daca vremea iti permite, te poti racori la piscina Pensiunii Dracula, sau pentru o partida de pescuit te asteptam la Hanul Dracula. Si pentru ca esti oaspetele nostru tot ce iti oferim este inclus in pret.

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Casa Epoca ***

Casa Epoca cocheta si sarmanta pensiune, se situeaza in cetatea medievala a Sighisoarei, la 50 m de Piata Cetatii, langa majestuosul Turn al Cizmarilor. Casa a fost construita in evul mediu, in pur stil gotic, Intre anii 1400-1500, deci prin excelenta contemporana cu Leonardo da Vinci, Bramante sau Michelangelo.
   Camerele cu ferestre si plafoane inalte au mobilier de inspiratie veche. La subsol, unde odinioara era pivnita cladirii, acum s-a amenajat un bhttp://travel-arcadia.com/ofertearcadia/wp-admin/post.php?post=679&action=editar cu crama si salonul pentru mic dejun. Ferestrele au vedere spre centrul Sighisoarei, de la mansarda vederea este minunata.
  “Casa Epoca” este realmente un veritabil giuvaer din punct de vedere arhitectual. in aparenta este o constructie mai mult decat simpla, dar in acelasi timp atentia iti este captata de elementele de baza care caracterizau constructiile din Evul Mediu, cum ar fi fierul, piatra si lemnul. In interiorul casei sunt pastrate toate usile originale din lemn masiv, cu tocurile sculptate in forma de franghie, belciugele din fier forjat, cu terminatiile in forma de “picior de lup”, tavanele casetate cu grinzi, mobila din stejar masiv, paturi dulap si paturi baldachin. Daca ar fi sa analizam, sau sa gasim termen de comparatie, ar fi imposibil sa-i redam “Casa Epoca” sublimul. Poate daca am casatori muzica clasica cu poezia ar naste “Casa Epoca”.
   “Casa Epoca” va pune la dispozitie 9 camere duble, o suita si un apartament, dotate cu bai, TV, care imbina vechiul cu noul intr-o simbioza perfecta. Restaurantul din caramida in forma de arcada, un bar in stil gotic, terasa din curtea interioara va asteapta intr-un mediu cald si familial.

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Chic **

Pensiunea Chic este aproape de gara de calatori si la 1.5 km de Cetatea Medievala este amplasata Pensiunea “CHIC”. Gastronomia, personalul tanar, decorul “CHIC” intregesc atmosfera unica, discreta.
Cafe & Restaurant “CHIC” va invita sa gustati specialitati de cafea si deserturi alese.
Pensiunea Chic dispune de camere care ofera linistea si relaxarea de care orice calator are nevoie. Mobilierul din lemn masiv ofera camerei aspectul chic. Pensiunea Chic este situata in Sighisoara,aproape de gara de calatori si la 10 minute de cetatea medievala . Gastronomia, personalul tanar, decorul rustic intregesc atmosfera unica, discreta.
Pentru mai multe informatii, tarife sau detalii va rugam sa ne contactati !

————    Rezerva Acum    ————


Pensiunea  Citadela este amplsata langa Turnul cu Ceas, simbol al orasului Sighisoara.
 Camere –  dispunde de 6 camere double cu pat matrimonial care se pot inchiria si in regim single. Capacitate totala de cazare fiind de 12 locuri. Fiecare camera dispune de grup sanitar propriu, Tv, internet, existand posibilitatea de a suplimenta cu pat pentru copii.
Dispunde deasemenea de sala de mic dejun si sala de conferinta cu o capacitate de 20 locuri, 6 spatii de parcare.

Pensiunea Fronius Residence *****


“Pensiunea Fronius Residence” asezata in mijlocul cetatii Sighisoarei, chiar la poalele Dealului, acolo unde se termina cele 175 de trepte ale Scarii Acoperite. Aici se ridica o casa semeata care invita calatorul la odihna, rugandu-l parca sa-i asculte povestea..

  Fronius Residence are 7 camere, fiecare cu un stil aparte ca dimensiuni si decor. Intr-unele dintre ele, tavanele gotice mai poarta inca urmele marelui incendiu. Ele sunt brazdate de arce din piatra sculptata si, din loc in loc, se mai poate vedea pictura originala restaurata. Inchizatorile usilor au ramas cele de odinioara. Mobilierul este vechi, in ton cu atmosfera casei, achizitionat piesa cu piesa din diferite zone din Transilvania.
Camere – 7 camere exclusiviste duble (3 pat matrimonial + 4 duble twin).
Patricia, Antonia, Cassia, Herminia, Agatha, Septimia Felicia.
 Baile maiestoase, din materiale naturale, contin usoare contraste de vechi si nou, intocmai gandite pentru confortul deplin al vizitatorului. Fiecare camera e diferita prin design, stil si decor. Descopera detaliile ascunse in fiecare din ele!
 In Fronius veti descoperi o istorie de 500 de ani amestecata cu un lux de 5 stele exact in mijlocul cetatii Sighisoara.
Servicii oferite:
  Fiecare camera va asteapta cu urmatoare servicii:
– Minibar
– King bed
– Seif
– Room service
– TV & Cablu
– Internet wireless
– Aer conditionat
– Beauty center & SPA
– Spalatorie
– Inchirieri auto
– Asistenta medicala
– Parcare pazita
  Extra servicii:
1. Welcome pack (fructe & vin)
2. V.I.P. pack (fructe & sampanie)
3. Special welcome pack (flori, fructe & sampanie)
Bar: locul vechii pivnite a fost luat de micul bar. Mesele barului poarta si ele urma adanca a timpului, cu inscriptii din anii 1822 sau 1900. Lazile de zestre, toate autentice, grinzi vechi, jocuri de oglinzi, stradute pietruite, ogive si arcade…toate aceste detalii contureaza energia vremurilor, descatusind imaginatia vizitatorului si umplandu-i sufletul de frumusetea povestilor cu printese si cavaleri.
Fantana este o “nestemata” a casei, una dintre cele doua ramase functionale din intreaga Cetate.
Receptia poarta, si ea, insemnul vremii. Tavanele inalte si vitraliile discrete introduc vizitatorul in poveste asmutindu-i curiozitatea.

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Gia ***


Pensiunea Gia este o locatie ce ofera camere spatioase, modern mobilate si dotate cu elemente de decoratiune interioara traditionale.Aici, poti descoperi spiritul romanesc intrucit modernul se imbina cu istoricul si traditionalul.Fiecare camera este cu baie proprie, tv si cablu.Oferim internet gratuit+ internet wireless + acces la telefon, fax si internet, servicii de spalatorie, parcare supravegheata. Turistii au la dispozitie- exclusiv pentru ei- o bucatarie utilata.Daca doriti informatii despre Sighisoara si punctele de interes turistic, din Romania, in fiecare camera exista mape de informare ( limbile romana si engleza ).

Totodata, serviciile noastre de divertisment sunt un motiv in plus pentru ca dumneavoastra sa optati pentru cazare la Gia.

Alte servicii:

– posibilitatea inchirierii de masini(colaboram cu firme de Rent a car),
– excursii in satele cu biserici fortificate,
– calarie,
– plimbare cu caruta vagon,
– masa taraneasca,
– vizitarea unei gospodarii taranesti etc.

Organizam mini-vacante cu activitati tematice, in conditii bune de cazare, pentru elevi si studenti.

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Hera ***


Pensiunea Hera este asezate intr-o zona linistita a municipiului Sighisoara, in apropierea cetatii medievale si a centrului istoric.
La cazare puteti opta pentru:
Hera 1 – pensiunea turistica de doua stele, cu sapte camere ospitaliere, amenajata intr-o constructie din anul 1813, cu dotari moderne – baie, TV cablu
Hera 2 – pensiunea turistica de trei stele, avand un standard ridicat, cu 1 apartament si sase camere spatioase, luminoase, mobilate modern, bai cu cada, TV cablu.

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Joker ***


Pensiunea Joker este situata in zona central-istorica a orasului
Sighisoara.
Cele 10 camere duble si un apartament, cu baie proprie, tv cablu,
telefon va ofera un mediu placut, modern si elegant, dupa o zi plina de
descoperiri a acestui minunat oras.

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Lelila Inn **


Pensiunea Lelila INN” – Pensiunea vacantei tale!!..

 Va doriti sa evadati intr-un peisaj istoric si legendar lasand in urma problemele traiului cotidian? Ei bine, Sighisoara e locul potrivit. Aveti nevoie de liniste si gazduire buna? Suntem aici, chiar in Cetatea Medievala, la cativa pasi de Turnul Croitorilor. Petreceti-va vacanta, sfarsitul de saptamana sau, pur si simplu, popositi la noi, chiar si pentru o noapte, pentru ca nu veti regreta! Va punem la dispozitie 6 camere duble cu baie proprie, curte interioara cu parcare, camera de zi cu posibilitati de petrecere a timpului (acces gratuit la Internet, jocuri de sah, table, carti sau rummy, sistem Home Cinema) si consiliere gratuita pentru vizitarea orasului si a imprejurimilor.
Servicii:
– internet WiFi
– incalzire centrala
– schimb valutar
– acces cu animale de companie
– plata cu cardul
– paintball
– telefon
– uscator de par
– curte interioara
– masaj de relaxare
– ghidaje
– inchirieri ATV

 

Pensiunea Phoenix ***


Imobilul in care se afla “Pensiunea PHOENIX Sighisoara” are o vechime de 200 ani. Va invitam sa va convingeti de frumusetea si confortul oferit in aceasta pensiune, aflata la 10 minute de mers pe jos de Cetatea Medievala.  “Pensiunea PHÖNIX Sighisoara” dispune de 7 camere duble, fiecare camera este dotata cu baie proprie, televizor, cablu tv si este personalizata. Ca asezare Pensiunea Phonix este foarte accesibila fiind situata in Sighisoara la numai 1 KM de E60, intre Brasov, Targu-Mures si Sibiu.
Pensiunea Phonix, va ofera toate conditiile necesare penrtru petrecerea vacantelor de vara si iarna, impreuna cu prietenii sau familia intr-un mediu intim.Camere:– Apartament 4 pesoane – Familia Fericita – 2 camere.
– Apartament – 2 persoane – Camera Barbatilor “Herrenzimmer”
– Camere duble – 2 persoane –  Tifany, Laguna,  Timpul verii “Sommerzeit” si Melancolie.Tarife:

Oferta pe luna aprilie 2012  
– Singel 80,00 lei
– Dubla 100,00 lei
– Dubla cu pat matrimonial 130,00 lei
– Apartament 3 sau 4 pers 200,00 lei
Oferta pe luna mai 2012  
– Singel 100,00 lei
– Dubla  120,00 lei
– Dubla cu pat matrimonial 150,00 lei
– Apartament 3 sau 4 pers 250,00 leiServicii:– transport persoane de la aeroport spre pensiune sau invers
– tranport la cererea dumneavoastra la destinatiile solicitate
– rezervam pentru dumneavoastra bilete de avion sau tren
– realizam curatarea articolelor de imbracaminte
– servicii de calcat haine
– se ofera ghid pentru vizitarea Cetatii Sighisoara si a imprejurimilor
– oferim asistenta medicala in caz de necesitate

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea San Genaro ***

Pensiunea SanGenaro Serviciile noastre incud: cazare in camere cu aer conditionat, televizor, cablu TV, internet, apa calda non stop si incalzire centrala, dispuse astfel: 3 apartamente de 4 locuri dotate cu bucatarie complet echipata, 7 camere de 2 locuri, toate cu baie proprie. La parter se gaseste o pizzerie unde puteti servi masa. Mic dejun, demipensiune sau pensiune completa la cerere. Tot la cerere putem organiza mese festive sau livrare in sistem catering

Certificate de clasificare din partea Ministerului Turismului : str. Piata Cetatii nr 3,  –   3***  certificat NR 11434/5381, str Consiliul Europei nr 3, –  3 ***, certificat NR 11435/5382.

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Raluca Ioana ***

Pensiunea Raluca Ioana 3*
Asezata la poalele Cetatii medievale, intr-o casa-monument istoric, construita potrivit traditiei in anul 1711 de catre contele Betlehen Gabor si renovata in anul 2005, Pensiunea Raluca-Ioana imbina in mod placut stilul gotic specific anilor 1400-1700 cu elemente si decoratiuni interioare moderne, clasificate la trei stele.
Pensiunea Raluca-Ioana ofera clientilor sai o modalitate deosebita de petrecere a timpului liber intr-o ambiana placuta.
Conditiile de cazare oferite de pensiunea noastra satisface cele mai rafinate gusturi. Va punem la dispozitie 11 camere, din care 6 cu paturi matrimoniale si 5 cu doua paturi.
Toate camerele sunt dotate cu bai cu dus, televizor color cu 42 de programe, linie telefonica la receptie.
Camerele au culori diferite satisfacand astfel cele mai diverse gusturi ale clientilor.

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Stejaru *


Pensiunea Stejarul Sighisoara” este o locatie ideal amplasata in mijlocul naturii, la margine de padure, fiind locul potrivit pentru a petrece diferite evenimente din viata noastra precum si o locatie unde ne ducem musafirii, intr-un cadru intim-natural in care predomina in primul rand linistea, aerul curat, la o pensiune adevarata, inconjurat de oameni ospitalieri. Pensiunea STEJARUL ofera o panorama spectaculoasa asupra Sighisoarei si a Cetatii Medievale, singura cetate locuita din Europa. Este locul ideal pentru a va bucura de vacanta, pentru a organiza intalniri de afaceri, petreceri si teambuilding-uri.

 Camere – Pensiunea dispune de 8 camere, single duble si apartament.
Servicii oferite –
    * Restaurant.
    * Sala de conferinte.
    * Acces internet wireless
    * Tv si cablu tv.
    * Terasa.
    * Parcare.

————    Rezerva Acum    ————

Pensiunea Vila Franka ***


Pensiunea Vila Franka pornind pe straduta ingusta, pavata cu piatra, din centrul orasului, patrundem intr-un spatiu rezervat odihnei, spatiu cu o puternica amprenta (clasica) specifica renascentista.

In fiecare incapere, parca mai plutesc crampeie de istorie a unor vremi apuse … mobilierul tradeaza trecerea timpului si continua sa pastreze farmecul unui stil atat de armonios.
Vila Franka****din Sighisoara este alegerea perfecta pentru petrecearea unui sejur de neuitat in Perla Transilvaniei  si de a scapa de rutina cotidiana pentru cateva zile.
In mijlocul naturii ,cu o panorama superba asupra intregului burg medieval, grupurile de turisti pot servi masa la restaurantul Vila Franka cu specialitati culinare specifice Transilvaniei si nu numai.
Conditiile de cazare
Dispune de un numar de 7 camere duble si 2 miniapartamente(4 locuri).
Toate camerele sunt dotate cu baie proprie, TV, telefon, minibar, seif si internet wi-fi.
Camera dubla large cu pat baldachin are in plus fata de dotarile standard si sauna.

————    Rezerva Acum    ————